„A părăsi o luptă din cauza ticăloşiei mediului e tot una ca şi cum ţi-ai tăia gâtul fiindcă e noroi afară.”
(Nicolae Iorga)
O nouă revoluţie identitară se anunţă în Rep. Moldova! Dat fiind faptul că spaţiul public a asistat în cei 20 de ani de (in)dependenţă la o modificare succesivă a discursului (pro)românesc unionist, de la „Unire cu Patria Mamă!” la „Să ne ţinem de neamuri”, acum, în 2011, a apărut – nu foarte explicit deocamdată, mai degrabă insinuat şi nu recunoscut ca atare în mod direct – un alt tip de discurs, pe care l-am putea denumi discursul (pro)românesc anti-unionist, fratele geamăn al moldovenismului europenist.
Dar înainte de a-i cerceta valenţele, să mai facem o scurtă incursiune în istorie, să vedem contextul în care s-a realizat UNIREA din 1918. Chestiunea trebuie tratată atent. Nici la începutul anilor ’90, nici acum, problema unirii cu România nu a fost mai complicată decât în anul 1918. Acum imaginaţi-vă că Republica Moldova ar fi împânzită de anarhişti bolşevizaţi, indisciplinaţi şi insubordonaţi, care distrug totul în calea lor. În Basarabia aceste unităţi de dezertori erau destul de mari uneori până la nivelul unor armate. Gândiţi-vă doar că RUMCEROD-ul (Comitetul Central Executiv al Sovietelor Frontului Românesc, al Flotei Mării Negre şi al districtului militar Odessa) plănuia un puci comunist la Iaşi îndreptat împotriva regelui Ferdinand I al României şi a unor acţiuni militare. Sfatul Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti a fost alcătuit din nişte oameni „pragmatici” şi au solicitat intervenţia imediată a armatei române. Mai mult decât atât, aceştia au adoptat „varianta” unirii cu România. Se pare că ar trebui să ne uităm cu „suspiciune” la Pantelimon Hallipa, Ion Inculeţ, Constantin Stere, Ion Pelivan…!
Marea tragedie a cetăţenilor Rep. Moldova este că întreprind acţiuni conjucturale…se pare că acest flagel se extinde şi la nivel jurnalistic. Acum a devenit la modă să pozezi în „patriotul pragmatic” (un fel de „mai catolic decât Papa”), care „iubeşte atât de mult România” încât este pregătit să renunţe la ea pentru că relaţia este una delicată şi poate chiar ameninţată de rutina tensiunilor care o copleşesc, preferând să se refugieze în pesimism, euroscepticism, românoscepticism etc. Bunăoară, tocmai aceste ”consolări” determină o versiune statică a democratizării Rep. Moldova, slăbiciune speculată de anumiţi factori de decizie sau lideri de imagine pe scena politică de la Chişinău. Chiar a doua zi după ce premierul Vlad Filat anunţa, după publicarea declaraţiei finale a summit-ului Parteneriatului Estic de la Varşovia, că nu a fost stabilit un termen pentru liberalizarea regimului de vize şi că acest proces este condiţionat de anumite acţiuni ale Executivului, preşedintele PCRM Vladimir Voronin a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că SOLUŢIA pentru ieşirea din acest impas politic, dar şi economic în care se află Rep. Moldova este integrarea acesteia în noua structură propusă de prim-ministrul Federaţiei Ruse Vladimir Putin, anume ,,Uniunea Eurasiatică”, o reformulare a URSS-ului. Astfel, omului de rând care şi-a însuşit expresia de „integrare” de-a lungul ultimilor doi ani, îi va fi uşor să o alăture noţiunii de ,,Eurasia”… Omul de rând este receptiv la variante, lui îi place să aleagă, îi creează impresia că liberul arbitru funcţionează. El este convins de legitimitatea alegerilor sale. Succesiunea proiectelor identitare care se intersectează în spaţiul public şi privat din Rep. Moldova dezvăluie, însă, o construcţie fără fundament.
Acum, mai mult decât oricând, nu putem fi pesimişti. Deoarece România, în cei 20 de ani de la declaraţia de (in)dependenţă a Rep. Moldova, a făcut mult mai mult pentru basarabeni decât România din perioada interbelică. Ne lamentăm fără niciun motiv că republica ar fi „plină cu ochi de antiromâni”, uitând în acelaşi timp de faptul că în 1918 România a avut forţa necesară să „absorbă” o regiune a Moldovei istorice cu o populaţie românească care de-abia atingea 56% şi oraşe neromâneşti. Ori, cine ar putea contesta faptul că problematica identitară a populaţiei româneşti era mult mai precară atunci decât în prezent? Regimul sovietic a fost în esenţă şi un proiect identitar care nu a adus „modificări” în profilul autodeterminării etnice a populaţiei dintre Prut şi Nistru, ci a speculat pe baza identităţii moldoveneşti, canalizând-o prin dezinformare într-o direcţie anti-românească. Astfel, UNIREA nu poate deveni „variantă”, „proiect”, „destin”, „euroviziune” etc. dintre două ţări, ci este un mod de a fi al unui popor, care trebuie să acţionăm precum UNIREA ar fi deja realizată. Trecerea Prutului nu mai este un obstacol „de sârmă ghimpată”. Perspectiva UNIRII s-ar putea crede că este una dobândită, ei bine, ea este una înnăscută istoric. Perspectiva neuniirii, în schimb, este una învăţată, iar costurile acesteia sunt mari şi foarte mari pe termen lung.
Voi încheia cu un citat memorabil din discursul lui Mircea Druc în Parlamentul României în 1991. Acest citat are acum o valenţă profetică:
„Niciodadă, dar niciodată, timpul nu a fost mai favorabil pentru România ca în prezent. Şi mai avem de dat o luptă. Ultima şi decisivă. Va fi mai curând o încercare. Un test, la scară naţională. Ca un proces de selecţie naturală. Produsul acestei selecţii vom fi chiar noi, generaţiile de români în viaţă. Şi ne vom împărţi treptat în două seminţii: una, de români care se vor lamenta mereu, cedând în faţa răului, ca şi ciobanul moldovean din balada „Mioriţa”. Pe aceştia îi vom numi români mioritici şi vom încerca să-i recuperăm. Cea de a doua seminţie va fi a românilor încrezători în viitorul naţiunii şi în Dumnezeu. Aceştia nu vor ceda niciodată.”
Autor: Unionistu’ deServici pentru Info Prut
Foto: Cronica de Iaşi
