Să vezi și să nu crezi: Ștefan cel Mare cu mască de protecție

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din Chișinău a fost surprins astăzi purtând mască de protecție cu însemnul Partidului Acasă Construim Europa (PACE), condus de fostul șef adjunct al Inspectoratului General de Poliție (IGP), Gheorghe Cavcaliuc. Oamenii legii au intervenit la fața locului, au urcat pe monument și au scos masca de protecție.

PACE a publicat pe pagina de Facebook un videoclip cu descrierea „Protejăm cea mai mare valoare a țării”. Clipul respectiv a fost distribuit de Gheorghe Cavcaliuc, liderul formațiunii politice, care a dat de înțeles că acest gest ar fi o acțiune de protest împotriva Guvernului de la Chișinău, ce „a eșuat în gestionarea pandemiei de COVID-19”. „Poporul nostru este în mare pericol! Trebuie să ne protejăm cetățenii, să ne protejăm ȚARA și tot ce avem mai valoros. Guvernanții nu sunt capabili să o facă. DEMISIA!”, a adăugat Gheorghe Cavcaliuc.

Gestul membrilor PACE a fost criticat de mai mulți internauți, care l-au calificat drept „sfidător”, „rușinos” sau „o bătaie de joc”. Totodată, au fost sesizați oamenii legii, care au intervenit la fața locului, au urcat pe monument și au scos masca de protecție, care avea inscripția PACE.

Ulterior aceștia au verificat și rețelele de socializare stabilind, că „pe pagina oficială a unui Partid Politic a fost postat un Live, prin care se observă 6 membri în adiacentul monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt, care au susținut un discurs cu privire la situația pandemică din țară”.

Cazul a fost înregistrat, iar polițiștii întreprind toate măsurile în stabilirea tuturor circumstanțelor și acumularea materialului probatoriu. Ulterior, pe caz, va fi luată o hotărâre conform legislației R. Moldova.

Next Post

Arhiva InfoPrut