Deputații socialiști au venit cu o nouă inițiativă legislativă buclucașă prin care propun ca Ziua Europei să fie marcată în Republica Moldova pe 8 mai, dar nu pe 9 mai.
Inițiativa îi aparține socialistului Nicolae Pascaru și este contrasemnată de colegii săi Bogdan Țîrdea, Vitalii Evtodiev, Ivanna Koksal, Adela Răileanu, Grigore Novac și Mihail Paciu.
Potrivit deputaților PSRM, data de 9 mai „de-a lungul a șapte decenii se asociază în inimile oamenilor cu victoria împotriva represiunilor naziste, produse în perioada celui de-al doilea război mondial”. „Ținând cont de faptul că ziua de comemorare a Marii Victorii este sărbătorită pe data de 9 mai a devenit o tradiție istorică de peste șapte decenii, în scopul evitării confuziilor de către cetățeni, se prezintă mai oportun efectuarea delimitării prin strămutarea sărbătorii „Ziua Europei” pentru o altă dată”, se menționează în nota de argumentare a proiectului de lege publicat de presa de la Chișinău.
Menționăm că Parlamentul de la Chișinău a decis instituirea la 9 mai a Zilei Europei în 2017, pe vremea când la guvernare se afla PDM în frunte cu Vlad Plahotniuc. Prin urmare, la o distanță de trei ani, socialiștii și-au amintit că „declararea zilei de 9 mai în calitate de Ziua Europei concomitent cu Ziua Victoriei a fost produsă fără consultări publice, mai mult ca atât, contrar opiniei majorității”.
Astfel, PSRM susține că autoritățile de atunci au explicat, că prin acest pas Republica Moldova devine mai aproape de Uniunea Europeană, însă „impactul social produs după implementarea modificărilor s-a materializat în polemici aprinse în rândul populației, cu referire la dezbaterea valorilor propagate de fiecare sărbătoare”. „Menționăm că prin esența sa, cele două sărbători celebrate sunt purtătoare de valori și idei compatibile, amândouă servind la promovarea valorilor general-umane. Prin urmare, în scopul atingerii finalității în evocarea valorilor propagate prin cele două sărbători, se prezintă oportun și absolut necesar delimitarea calendaristică a acestora”, se mai arată în documentul buclucaș.
Amintim că după ce Igor Dodon a pierdut alegerile prezidențiale din R. Moldova, deputații socialiști au venit cu o serie de inițiative legislative care au provocat polemici în societate. Printre acestea se numără proiectele privind anularea legii anti-propagandă, proiectul cu privire la statutul special pentru limba rusă, proiectul cu privire la statutul juridic special al UTA Găgăuzia, etc.