MARȚI ÎN CLUB&PUB LONDOPHONE, 18 OCTOMBRIE, MARŢI. ORA 20:30
STRADA ZALOMIT 2, BREZOIANU INTERSECŢIE ELIZABETA (LÎNGĂ PACRUL CIŞMINGIU)
Va avea loc lansarea volumului de poezie “POEME CU MOLII”, de DOINA POSTOLACHI.
,,… omului îi este propriu să aprecieze şi să preţuiască frumuseţea, sufletul omului are nevoie de ea, întreaga cultură umană nu este altceva decât căutarea frumuseţii“ …
/Idiotul, de F. Dostoievski/
Cum poţi să cunoşti valorile frumuseţii unui om, daca nu dupa ceea ce scrie sau dupa ceea ce vorbeşte…, descrie, desenează… ?!
Doar prin exteriorizarea unor sentimente profunde se pot crea capodopere şi opere, precum pictură prin operele lui Cezanne şi Van Gogh sau muzica, precum Skriabin sau Beethoven… ce pot cuprinde cele mai tainice aspecte ale sufletului uman, deformând realitatea; si o fac doar pentru a o releva mai bine; dar nu este aceeaşi depăşire a formelor reale ale frumuseţii divine care, prin aceasta, fac loc realităţii viitoare… .
Nu este corect să judecăm despre sentimentele altora după ceea ce am simți noi, dacă am fi în locul lor… de fapt sentimentul emoțional ne călăuzeste în făurirea mult mai importantă a atingerii unui scop, în ciuda… frustrărilor.
Poemele cu Molii fac parte din sentimentul trait al frumoasei şi zbuciubate vieţi, care a dus-o pe Doina Postolachi de la un meridian al Terrei, la altul…, în căutarea leacului frumos al vieţii… . O fi o… trilogie?
Molia este cea care roade frumoasele capodopere ale omului… si nu mi-am dat seama ce poate sa faca, de fapt, o Molie… pana in momentul descoperii poemelor cu molii, create de Doina Postolachi – fata multaşteptată în familia Postolachi din oraşul Bălţi, Basarabia, în anii 1979, perioada moliei de URSS… . Cred ca doar aceasta minune de fata a adus frumosul si bucuria in ochii soţilor Veronia şi Ion Postolachi.
Iubire de molii
Toţi ne iubim
cel mai mult, unii pe alţii şi pe noi înşine,
după ce moare cineva.
După ce am mai ucis pe cineva.
Iubire de Molii. Instinct de molie.
E ca şi cum am roade dintr-un pulovăr
exact în locul unde este inima.
(12 aprilie , 2011)
Molia Arhitect
Moliile, ca nişte eoni de uitare,
ţes, din vidul din palton,
o siluetă.
Silueta încape numai bine în palton,
atât cât să se încălzească,
între marginile sale
din lână.
Nudul vidului
ţesut de eonii de uitare.
Nudul vidului din palton,
însingurat şi nevăzut,
uitat de orice-mbrăţişare.
(22 aprilie , 2011; finalizat 28 aprilie)
O noapte cu molii
Mă trezesc de la pişcăturile de molii
care mişună deasupra, ca niste tânţari.
Poate că Singuratatea mea este călduroasă
ca un fular.
Poate că Moliile muşcă din mine,
pentru că nudul meu
se aseamana nudului din palton,
arată ca un vid,
îmbrăţişat de uitare.
Poate că Moliile se odihnesc pe călcâiele mele,
pentru că sunt la fel de moi sau la fel de roase
ca şi ciorapii mei.
Poate că Moliile
vor să mi te roadă din piept,
ca dintr-un pulovăr,
din dreptul inimii –
să nu mai fii.
(11 mai, 2011)
Interesant, ce cauta sa întreprindă Molia cand ajunge la frumosul relief al corpului uman…? Daca ar avea ochi… Ar aprecia si ea.. “cate lucruri frumoase ar putea face, la viata ei de Molie” ( din poezia “Constiinta de Molie”).
Asa precum ochii sufletului, care este întruchipaţ în artere şi muşchii reliefaţi pe oasele chipului uman, pot vedea adevărul doar în măsura în care se poate oglindi, cu cât sufletul este mai curat cu atât mai multă lumină poate primi şi transmite, analogic unei ,,oglinzi” de o calitate mai bună sau mai ștearsă, aşa cum se vede o femeie în faţa unui bărbat mai bun şi înţelept şi bărbatul, în faţa unei femei frumoase şi plină de înţelepciune.
În aceeaşi măsură se descoperă şi talentele…
Dl. Ioan Groşan, descrie descoperirea unui adevarat poet…
MIC CUVÂNT ÎNAINTE
“ „Nu este alta mai de folos zăbavă – îmi spunea mai demult bunul meu prieten şi mare poet Ion Mureşan, parafrazându-l pe Miron Costin – decât să descopăr în mulţimea de manuscrise ori emailuri pe care le primesc un nou şi adevărat poet”. Mărturisesc că sunt total de acord cu Muri, deşi bucuria descoperirii unui nou talent e destul de rară; însă cu atât mai mare. E ceea ce mi s-a întâmplat când la rugămintea prietenei Anca Ţenovici mi-am aruncat ochii peste poemele semnate de un nume necunoscut mie: Doina Postolachi. În general, sunt destul de circumspect cu genul acesta de rugăminţi şi recomandări venite din amiciţie: ea, amiciţia, nu acoperă întotdeauna valoarea. Dar în cazul de faţă a fost de-ajuns să citesc primele trei poeme ca să-mi dau seama că am de-a face cu un poet în toată puterea cuvântului. Un poet abordând „realitatea” dintr-o perspectivă cu totul inedită, cel puţin în literatura noastră, având drept obiect/subiect/personaj liric – ce credeţi? Molia! Adică acea fiinţă minusculă care ne mănâncă pulovărele, fularele, costumele, căciulile şi uneori şi nervii. Desigur, aici, sub diversele ei ipostaze (molia-pastor, molia-arhitect, molia-regizor, molia beată etc. etc.) e vorba de Molia metafizică, de – cum să zic? – Molia-Thanatos. Asta deoarece sub vălul de sarcasm şi ironie perfect ţesut de autoare se se ascund o mare tristeţe şi o tulburătoare gingăşie – aliaj impecabil care e apanajul veritabilei poezii. Şi-mi permit să citez în sprijinul celor spuse mai sus un singur poem, „Iubire de Molii”: „Toţi ne iubim/cel mai mult, unii pe alţii şi pe noi înşine/după ce moare cineva./ După ce am ucis pe cineva./ Iubire de Molii. Instinct de molie./ E ca şi cum am roade dintr-un pulovăr/ exact în locul unde este inima”.
Prevăd că „Poeme cu Molii” va roade timpul multor critici de-acum înainte. Fie şi numai pentru asta, bine-ai venit în literatura română, Doina Postolachi!”
Vă aşteptăm la lansarea cartii ”Poeme cu Molii”!
Harea N. Larisa – Preşedinta ONC Cadmus – Chişinau
