„Ţinutul Buzăului” ar putea deveni Geoparc UNESCO, recunoscut ca teritoriu cu valori naturale şi culturale de importanţă internaţională. Dosarul cu cele 18 comune care constituie Ţinutul a fost trimis anul trecut la Paris de Asociaţia Ţinutului Buzăului, pentru a fi evaluat de specialiştii organizației, se arată într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
„Vulcanii noroioşi, domurile de sare, focurile vii, trovanţii de la Ulmet, aşezările rupestre şi chihlimbarul roşu de la Colţi – renumitele locuri ale Ţinutului Buzăului, au ‘ajuns’ pe birourile celor de la UNESCO şi urmează să fie evaluate, în cursul acestui an, prin prisma diversităţii geologice şi culturale a zonei. Totodată, evaluatori independenţi ai Uniunii Internaţionale a Ştiinţelor Geologice vor analiza, la rândul lor, diversitatea geologică a teritoriului şi importanţa sa globală”, a declarat directorul executiv al Asociaţiei Ţinutului Buzăului şi coordonatorul inițiativei de certificare internațională, Răzvan-Gabriel Popa, potrivit căruia odată cu acordarea acestui titlu din partea UNESCO, Buzău Land va fi considerat un „Parc al Pământului”.
La sfârşitul anului 2020, după iniţierea procesului de aplicare pentru obţinerea statutului de Geoparc Global, Asociaţia Ţinutul Buzăului a finalizat cu succes primul capitol al acestui proiect, transmiţând către UNESCO dosarul de evaluare.
Statutul de Geoparc Global UNESCO atestă teritoriul respectiv ca fiind „o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educaţională, economică şi socio-culturală a comunităţilor, dezvoltare care are loc în consens cu protejarea şi dezvoltarea mediului înconjurător, principalii piloni ai acestui proces fiind mediul, economia şi societatea”.
„Buzău Land va deveni un teritoriu recunoscut pe plan internaţional, fiind promovat de UNESCO şi de reţeaua Europeană şi Globală a Geoparcurilor. Totodată, statutul de Geoparc Global va atrage turişti şi va avea potenţial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură”, mai spun cei din asociație.
Asociaţia Ţinutul Buzăului este o organizaţie neguvernamentală care s-a înfiinţat în urmă cu patru ani şi care „sprijină dorinţa comunităţilor de a se dezvolta, având la bază patrimoniul natural şi cultural local”.
Asociaţia este formată din specialişti în domenii dedicate dezvoltării durabile, care activează în universităţi europene ori în companii de top.
Consiliul Judeţean Buzău acordă acestui proiect o finanţare de 70.000 de euro/an, timp de şapte ani, începând cu anul 2020, sprijin financiar ca acoperă, în prezent, 70% din bugetul Geoparcului Aspirant Ţinutul Buzăului, restul de 30% fiind acoperit de Asociaţia Ţinutul Buzăului. Fondurile primite de la CJ Buzău sunt folosite pentru lucrările de dezvoltare a infrastructurii turistice, proiecte educaţionale, sociale, de promovare a teritoriului, precum şi pentru o parte a costurilor de management.
De asemenea, Universitatea din Bucureşti oferă expertiză ştiinţifică şi susţine activităţile educaţionale şi de cercetare, fiind un partener pe termen lung al acestei iniţiative, care vine cu experienţa practică a Geoparcului UNESCO Ţara Haţegului.