Comunitatea de români din Serbia a transmis o scrisoare de protest către instituțiile de la București, Belgrad, dar și instituțiilor europene, denunțând încălcările drepturilor omului și cele ale minorităților care se petrec asupra românilor din Timoc, a anunțat Predrag Balașevici, președintele Partidului Neamului Românesc.
„Este un protest real care descrie problema românilor din Serbia de Răsărit așa cum este. Ideea scrisorii este de a informa toate instituțiile interesate de problema românilor din Serbia de situația gravă în care se găsește comunitatea românească, având în vedere că suntem o minoritate care nu este încă recunoscută de statul sârb, nu avem dreptul de a învăța limba română la școală, nu avem mass-media, avem mari probleme când este vorba de slujirea în biserică a preoților români, când este vorba de a construi un lăcaș de cult aici în Timoc, sunt niște probleme mari și importante pentru comunitatea noastră”, a declarat acesta în cadrul unui interviu pentru TimocPress.
Balașevici a subliniat că acesta nu este nici primul protest, dar nici prima scrisoare, partidul încercând de ani de zile să trimită scrisori spre Serbia, România și Uniunea Europeană.
„Din păcate, foarte des n-am primit niciun răspuns, dar așteptăm, în primul rând, un sprijin din partea României și Uniunii Europene, legat de problema noastră, pentru că aici se încalcă grav principiile și standardele europene legat de drepturile omului și drepturile minorităților. Nu pot să cred că România, ca țară mamă, nu va face ceva pentru românii de aici, la fel nu cred că UE va neglija problemele”, a mai subliniat președintele Partidului Neamului Românesc.
Românii din Timoc se așteaptă ca, după această scrisoare de protest, va începe un dialog cu Belgradul, discuții pe care încearcă să le poarte de ani de zile cu instituțiile de acolo.
„Am ajuns în situația în care nu avem dialog cu statul în care trăim. Nu este acceptabilă această situația și sper că vom găsi oameni și instituții care să ne ajute”, a adăugat Balașevici.
Totodată, președintele formațiunii politice nu înțelege de ce Serbia a investit atât de mult în procesul de asimilare împotriva comunității românești.
„Dacă un popor nu are dreptul de a învăța limba română în școală, dacă nu are mass-media sau slujbe în limba maternă, nu putem vorbi de altceva decât de o asimilare pe care o face statul, care vrea să impună o altă identitate românilor din Timoc, așa numita identitate vlahă. Dacă un copil se duce la școală și învață la istorie că el este sârb, că strămoșii lui sunt slavi vechi care au venit în Balcani, că el vorbește limba sârbă, asta este impunerea unei identități noi acestei comunități și este o asimilare dură”, a concluzionat Predrag Balașevici.
Comunitatea numără aproximativ 300.000 de etnici români și se confruntă cu probleme culturale și identitare semnificative, având nevoie mai mult ca oricând de sprijinul Țării Mamă și al tuturor românilor. Timp de 200 de ani, românii vlahi nu au mai avut biserici cu preoți români și slujbă în limba română, nu au mai existat școli românești sau cu predare în limba română și nici presă românească.