Chișinăul nu ar trebui să politizeze prea mult activitatea Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova. Declarația a fost făcută de Maria Zaharova, reprezentantul special al Ministerului de Externe de la Moscova, în contextul criticilor aduse de autoritățile de la Chișinău în adresa ambasadorului rus, Oleg Vasnețov, care a participat recent la un eveniment organizat de structurile de la Tiraspol.
„O activitate similară, care presupune călătorii la entități teritoriale ale Federației Ruse, este efectuată și de către Ambasada R. Moldova la Moscova și acest lucru nu provoacă niciun fel de alergie, îndeosebi dacă este vorba despre conferințe video. Ne așteptăm că partenerii noștri moldoveni se vor abține de la politizarea activității Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a subliniat Maria Zaharova, citată de presa de la Moscova.
Potrivit sursei, reacția autorităților din Republica Moldova trezește nedumeriri în Rusia. „ La Chișinău se știe foarte bine că Rusia nu pune la îndoială integritatea teritorială a R. Moldova, este garantul, mediatorul reglementării transnistrene și pledează pentru dezvoltarea progresivă a relațiilor ruso-moldovenești în spiritul Acordului bilateral de prietenie și colaborare. Acțiunile ambasadorului corespund perfect acestor principii”, a mai spus oficialul rus.
Totodată, Zaharova a mai adăugat că autoritățile de la Chișinău trebuie să conștientizeze că Ambasada Rusiei nu-și poate îndeplini funcțiile de mediator în reglementarea transnistreană, fără a menține legătura cu părțile implicate în conflict. „Pe lângă aceasta, în fișa de post a oricărui ambasador este stipulat că acesta trebuie să dezvolte relații cu toate regiunile din statul în care se află cu misiune diplomatică și să mențină legătura cu diaspora propriei țări care se află în acea regiune”, a mai punctat reprezentantul special al Ministerului de Externe de la Moscova.
Amintim că acum câteva zile, în presa de la Chișinău au apărut informații cu privire la faptul că Oleg Vasnețov, ambasadorul Rusei în R. Moldova, a participat la colegiul așa-numitului minister de externe de la Tiraspol. În cadrul evenimentului care s-a desfășurat online, diplomatul rus a lăudat „rolul Federației Ruse în menținerea păcii pe Nistru”.
Ulterior, Ministerul de Externe de la Chișinău a venit cu o reacție în acest sens. Instituția a reiterat solicitarea autorităților de la Chișinău privind abținerea de la participarea diplomaților acreditați în Republica Moldova la activitățile organizate de către structurile de la Tiraspol.