Convoiul format din 13 camioane cu asistență umanitară oferită de România în contextul pandemiei COVID-19 a ajuns la Chișinău.
Ceremonia oficială de predare a ajutorului umanitar în valoare de 2,3 milioane de euro a avut loc de această dată în Piața Marii Adunări Naționale, ci nu sub un pod de la periferia orașului, așa cum s-a întâmplat în primăvara anului trecut.
La eveniment a participat și Bogdan Aurescu, ministrul de Externe de la București, care a dat asigurări că România consideră Republica Moldova o prioritate absolută de politică externă. „Vizita mea de astăzi are ca obiectiv punerea în practică a proiectelor de sprijin anunțate de președintele României Klaus Iohannis în cadrul vizitei la Chișinău din luna decembrie a anului trecut. În același timp, prezența mea este o bună ocazie de a pune de acord agendele noastre de lucru în interesul cetățenilor R. Moldova. Suntem și ne dorim să rămânem cel mai important şi cel mai sincer partener al R. Moldova și al cetățenilor ei. (…) Ne bucurăm că R. Moldova este din nou un interlocutor credibil pentru partenerii săi occidentali .Poziția consecventă a României este că singura cale către prosperitate și dezvoltare pentru Republica Moldova este continuarea parcursului european și implementarea completă a reformelor la care s-a angajat prin Acordul de Asociere. România va susține întotdeauna această cale a R. Moldova, atât în plan bilateral, cât și în cadrul UE”, a menționat ministrul de Externe al României.
Totodată, Bogdan Aurescu a subliniat că România va continua proiectele desfășurate în interesul cetățenilor R. Moldova, inclusiv cele de interconectare, menite să aducă R. Moldova, prin intermediul României, mai aproape de UE. „Depunem eforturi și pentru donația de vaccinuri, sper ca acest demers să fie finalizat cât mai curând. Suntem interesați să înaintăm și în alte proiecte comune. Toate aceste proiecte acoperă domenii din cele mai diverse și creează oportunități reale, reprezentând dovada angajamentului concret susținut al României pentru cetățenii R. Moldova și bunăstarea acestora. Sperăm ca R. Moldova să avanseze pe calea reformelor democratice și să continue drumul spre UE”, a mai punctat ministrul de Externe de la București.
Ajutorul umanitar de urgență, cu titlu gratuit, care a ajuns astăzi la Chișinău, are o valoare totală de circa 2,3 milioane de euro și a fost oferit de Guvernul de la București, ca urmare a activării Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene. În primă fază, donația va consta din 1,5 milioane de măști chirurgicale, 100 de mii de măști FFP3, 100 de mii de combinezoane, 100 de mii de mănuși de unică folosință.
În context, Peter Michalko, ambasadorul UE la Chișinău, a ținut să mulțumească României pentru ajutorul umanitar donat R. Moldova, subliniind că acesta vine „să arate că UE este alături de cetățeni și că mecanismul UE este eficient pentru a oferi ajutor rapid”.
Și Maia Sandu, președintele R. Moldova, s-a arătat recunoscătoare pentru sprijinul oferit de România și a remarcat că „acest ajutor este o dovadă clară de prietenie și solidaritate”.
La rândul său, premierul interimar Aureliu Ciocoi a ținut să mulțumească Guvernului României din partea Executivului de la Chișinău pentru toată asistența oferită R. Moldova de la independență încoace. „Cu siguranță va veni o vreme când R. Moldova puternică și înstărită va ști să fie recunoscătoare pentru ajutorul de care a beneficiat de-a lungul anilor din partea României”, a conchis premierul interimar de la Chișinău.
Amintim că acesta nu este primul ajutor umanitar acordat de România. În luna mai 2020, Guvernul de la București a alocat asistență medicală în valoare de 3,5 milioane de euro pentru R. Moldova.
Astfel, un convoi de 20 de camioane cu ajutor umanitar a pornit pe 6 mai din Piaţa Victoriei din București, și a ajuns pe 7 mai la Chișinău. Numai că autoritățile R. Moldova, în frunte cu fostul premier Ion Chicu, nu au permis ca ajutorul umanitar să fie prezentat în Piața Marii Adunări Naționale, deși ar fi existat o solicitare în acest sens. Prin urmare, ceremonia de primire s-a consumat atunci sub un pod de la periferia Chișinăului.