Sergiu Litvinenco, deputat PAS, a prezentat extrase din părțile dispozitive ale unor hotărâri și decizii ale Curții Constituționale care ar putea provoca dizolvarea Parlamentului după 23 martie 2021, atunci când expiră termenul de trei luni de la imposibilitatea învestirii Guvernului.
„Pentru că în spațiu public văd tot mai multe luări de poziții cu privire la jurisprudența Curții Constituționale care se referă la interpretarea alineatului (1) și (2) din art.85 al Constituției, voi prezenta mai jos considerente sau extrase din părțile dispozitive ale unor hotărâri și decizii ale Curții Constituționale. Doar le voi cita fără a le comenta sau (re)interpreta. Și nu este vorba de un singur act al Curții, ci de cel puțin 4, inclusiv de interpretare a Constituției”, a specificat parlamentarul.
În aceasta ordine de idei, Sergiu Litvinenco a prezentat următoarele acte.
1) Hotărârea Curții Constituționale (de interpretare a Constituției) nr.30/2013:
”1. În sensul alineatului (1) al articolului 85 din Constituţie:
– termenul de 3 luni pentru dizolvarea Parlamentului se referă la blocarea procedurii de adoptare a legilor şi la imposibilitatea formării Guvernului;
– TERMENUL DE 3 LUNI ÎNCEPE SĂ CURGĂ DE LA DATA APARIŢIEI CIRCUMSTANŢELOR CE AU DETERMINAT NECESITATEA FORMĂRII UNUI NOU GUVERN, CURGE INDIFERENT DE DECLANŞAREA PROCEDURILOR DE FORMARE A NOULUI GUVERN SAU/ŞI DE EFECTUAREA PROCEDURILOR PREVĂZUTE DE ALINEATUL (2) AL ARTICOLULUI 85 DIN CONSTITUŢIE, INCLUDE PERIOADELE DE CONSULTARE A FRACŢIUNILOR PARLAMENTARE ŞI DE EFECTUARE A ALTOR PROCEDURI LEGALE ŞI CONSTITUIE TERMENUL LIMITĂ PENTRU FORMAREA NOULUI GUVERN.
2. Termenul de 45 de zile cuprins la articolul 85 alin.(2) din Constituţie se include în termenul de 3 luni cuprins la articolul 85 alin.(1) din Constituţie.
3. În sensul alineatelor (1) şi (2) ale articolului 85 din Constituţie:
– dreptul Preşedintelui Republicii Moldova de a dizolva Parlamentul în cazul neacceptării votului de încredere pentru formarea Guvernului intervine după expirarea a 45 de zile de la prima solicitare şi respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură până la expirarea termenului de 3 luni;
– DUPĂ EXPIRAREA TERMENULUI DE 3 LUNI PREŞEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA ESTE OBLIGAT SĂ DIZOLVE PARLAMENTUL DACĂ A EŞUAT FORMAREA GUVERNULUI, INCLUSIV DACĂ NU S-A ACCEPTAT VOTUL DE ÎNCREDERE PENTRU FORMAREA GUVERNULUI.”
2) Hotărârea Curții Constituționale nr.29/2015:
„73. Curtea menţionează că, în ansamblul său, articolul 85 are calitatea de mecanism de echilibrare a puterilor, mecanism care se aplică în scopul evitării sau depăşirii unei crize instituţionale sau a unui conflict între puterea legislativă şi puterea executivă.”
37. În contextul jurisprudenţei sale anterioare, Curtea reaminteşte că după expirarea termenului de trei luni Preşedintele Republicii Moldova este obligat să dizolve Parlamentul dacă a eşuat formarea Guvernului.
38. Dreptul discreţionar al Preşedintelui de a dizolva sau a nu dizolva Parlamentul în cazul neacceptării votului de încredere pentru formarea Guvernului intervine în circumstanţele alin.(2) al art.85 din Constituţie, şi anume după expirarea a 45 de zile de la prima solicitare şi respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură până la expirarea termenului de 3 luni.
39. Astfel, dreptul discreţionar al Preşedintelui – de a dizolva sau nu Parlamentul prevăzut la art.85 alin.(2) – se transformă într-o obligaţie impusă prin voinţa legiuitorului constituant la art.85 alin.(1).”
3) Decizia Curții Constituționale nr.13/2015:
„16. Astfel, Curtea a stabilit că termenul de 3 luni este un termen general de formare a Guvernului, care începe să curgă de la data apariţiei circumstanţelor ce au determinat necesitatea formării unui nou Guvern, indiferent de declanşarea procedurilor de formare a noului Guvern sau/şi de efectuarea procedurilor prevăzute de alineatul (2) al articolului 85 din Constituţie. Termenul de 45 de zile este termenul în care Preşedintele poate dizolva Parlamentul dacă în cadrul acestuia a fost respinsă cel puţin o candidatură, suplimentar primei candidaturi desemnate.
17. Totodată, în Hotărârea nr.30 din 1 octombrie 2013 Curtea a concluzionat că, în cazul în care Parlamentul nu a reuşit să învestească Guvernul în termen de 3 luni de zile, Şeful statului este obligat să dizolve Parlamentul, astfel dreptul discreţionar al Preşedintelui de a dizolva Parlamentul se transformă într-o obligaţie impusă de voinţa legiuitorului constituant.”
4) Hotărârea Curții Constituționale nr.16/2015:
„48. Prin prisma articolelor 101, 103, 106, 106/1 din Constituţie, necesitatea formării unui nou Guvern intervine în cazul: 1) expirării legale a mandatului Guvernului; 2) exprimării votului de neîncredere de către Parlament; 3) imposibilităţii Prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile; 4) decesului sau al demisiei Prim-ministrului.
[…]
53. […] termenul de 3 luni, prevăzut de alin.(1) al articolului 85, este un termen-limită de dizolvare a Parlamentului, comun pentru ambele cazuri în care intervine o situaţie de criză sau conflict, şi anume: imposibilitatea formării Guvernului sau blocarea procedurii de adoptare a legilor.
[…]
64. Astfel, termenul de 3 luni este un termen general de formare a Guvernului, începe să curgă de la data apariţiei circumstanţelor ce au determinat necesitatea formării unui nou Guvern, curge indiferent de declanşarea procedurilor de formare a noului Guvern sau/şi de efectuarea procedurilor prevăzute de alineatul (2) al articolului 85 din Constituţie, include perioadele de consultare a fracţiunilor parlamentare şi a altor proceduri legale şi constituie termenul-limită pentru formarea noului Guvern.„