Deputatul român Ion Popescu, preşedinte al Uniunii Interegionale ,,Comunitatea Românească din Ucraina”, vicepreşedinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, membru al Partidului Regiunilor, formaţiunea politică a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici, vicepreşedinte al Comisiei parlamentare în problemele drepturilor omului, minorităţilor naţionale şi relaţiilor interetnice din cadrul Parlamentului de la Kiev, a acordat un interviu publicaţiei online Info Prut în ultima zi a lucrărilor Congresului Internaţional al Jurnaliştilor Români, organizat în perioada 20-23 octombrie, la Cernăuţi, de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Reporter: Domnule Ion Popescu, anul 2012 va fi marcat în Ucraina de recensământul populaţiei. Este posibil să apară anumite surprize cu privire la rezultatele acestui recensământ?
Ion Popescu: Credem că, în linii generale, nu. Pentru că satele în care avem şcoală şi biserică unde se foloseşte limba română, acolo oamenii se vor declara fie ca români, fie ca moldoveni, cum e cazul în satul Noua Suliţă. În regiunea Cernăuţi, la ultimele procentaje ale recensămintelor, începând de la 1959, 1970, 1980, 1989, adică ale recensămintelor sovietice, întotdeauna eram 19,7%, 19,8%, 19,9%. Tot la aceeaşi cifră ca la recensământul din 2009. În regiunea Cernăuţi, întotdeauna natalitatea este mai crescută în satele româneşti decât în cele ucrainene. Sigur că ar trebui să trecem peste 20%, vorbind ca sociolingvist şi specialist în domeniu, însă avem multe sate în care avem biserică românească, dar şcoala e de mult ucraineană, încă de pe timpul Uniunii Sovietice şi sigur că acolo au loc procese de asimilare. Însă natalitatea asta mare ne permite să spunem că vom acoperi ceea ce nu ne ajunge şi tot în jurul de 19% vom fi. În zona Transcarpatiei, de la recensământ la recensământ, numărul populaţiei şi procentul românilor din populaţia Transcarpatiei creşte. La primul recensământ ucrainean, din 2001, pentru prima dată românii i-au întrecut pe ruşi, ajungând a treia etnie în Transcarpatia, după ucraineni şi maghiari. Şi au trecut şi de 3% din populaţia regiunii Transcarpatia. Cea mai mare supriză a fost în 2001, în regiunea Odesa, acolo unde oamenii se declarau ca fiind moldoveni, români se declară 700. La ultimul recensământ sovietic, s-au declarat 143.000, iar la primul recensământ ucrainean, din 2001, s-au declarat a fi moldoveni 123.000. Cei care s-au declarat români au rămas cam tot 700. Care e problema? Problema este că ei nu locuiesc la fel de compact ca noi. Sunt sate mari în care se vorbeşte româna, dar oamenii se declară moldoveni pentru că aşa a fost tradiţia: cei care au fost în Imperiul Austriac eram declaraţi români, cei care erau în Imperiul Rus, apoi sovietic, se declarau moldoveni. La 1812 încă nu exista statul român. Ei ţineau minte că au fost alipiţi la Imperiul Ţarist ca moldoveni şi tradiţia asta a rămas chiar şi în regiunea Cernăuţi. Dacă ne uităm la regiunea Cernăuţi, avem aşa zone istorice: avem Bucovina, unde populaţia se declară a fi română, avem Ţinutul Herţa, unde 97% sunt şi astăzi români, acolo avem un singur sat ucrainean, cu 300 de persoane, şi şcoală ucraineană mai avem numai la Herţa, în centrul raional, unde trăiesc 2000 de persoane, dar unde există biserică românească. Şi în felul acesta, raionul Herţa va rămâne întotdeauna, cel puţin 100-200, chiar 300 de ani aşa cum este: românesc. Nu se va putea schimba nimic. Chiar şi la mănăstirea din Bănceni, cea mai puternică biserică ortodoxă din Ucraina, care ţine de Patriarhatul de Moscova, se predică în limba română, călugării sunt români, chiar şi cei care sunt veniţi din alte părţi învaţă limba română. Cei 200 de copii care au fost înfiaţi de stareţul Longhin, de la orfelinatul de pe lângă mănăstirea Bănceni, la 20 km de oraşul Cernăuţi, sunt educaţi să ştie şi limba ucraineană, dar învaţă în şcoala românească din satul Molniţa. Practic, totul depinde de zonă. Sigur că în zonele Kirovograd, Nikolaev, chiar la Dnepropetrovsk am avut 168 de şcoli în perioada interbelică, în afară de zona asta a Cernăuţiului, a Sudului Basarabiei, a Transcarpatiei, am avut 168 de şcoli înainte de război.
Reporter: În prezent, câte şcoli româneşti au rămas din cele de care amintiţi?
Ion Popescu: Acum nu mai sunt. În zona aia au rămas numai 3 şcoli, unde se predă limba moldovenească, în două sate. În rest, are loc asimilarea. Pentru că în satele respective, populaţia moldovenească, aşa se numea ea, care număra acum 100 de ani cam 140 şi ceva de mii de oameni, nu era populaţie autohtonă, ea era venită, aşezată.
Reporter: Nu există o problemă că se încearcă impunerea unei etnii distincte de cea română, aceea ”moldovenească”?
Ion Popescu: Există o problemă, dar ea are mai mult explicaţii de ordin psihologic, ale omului, personale. Şi mai este problema politică, aceea a existenţei Moldovei ca stat aparte. Mulţi dintre cei care se declară moldoveni, care trăiesc în alte părţi, sunt veniţi din Rep. Moldova. În Rep. Moldova, limba oficială este declarată limba moldovenească şi astfel politica mare de la Chişinău se răsfrânge şi asupra populaţiei din Ucraina. Şi Europa tot joacă un rol aici. Convenţia-cadru cu privire la minorităţile naţionale spune clar că fiecare are dreptul să se declare cum doreşte el.
Reporter: Ce implicaţii poate comporta această distincţie, între ,,moldoveni” şi ,,români”, la recensământ şi în adoptarea acelei legi privind limbile minorităţilor naţionale?
Ion Popescu: Recensământul poate aduce nişte beneficii pentru noi toţi. Sunt unul dintre autorii proiectului de lege care stipulează interzicerea închiderii şcolilor cu predare în limba minorităţilor, rusă, română, maghiară, etc. Avem un contract semnat cu comunitatea rusofonă, românofonă şi maghiarofonă din Ucraina, să ne susţinem reciproc în ceea ce priveşte învăţământul.Sperăm că această lege va fi adoptată, mai cu seamă că preşedintele Ucrainei a declarat că va introduce un moratoriu pentru închiderea şcolilor ruseşti şi ale minorităţilor naţionale în vestul Ucrainei şi închiderea şcolilor ucrainene în estul Ucrainei. Referitor la legea limbilor, Partidul Regiunilor, cu care avem contract de colaborare şi care este susţinut de preşedintele Ucrainei şi de preşedintele Guvernului, a elaborat proiectul de funcţionare a limbilor, unde clar se spune că în unităţile administrativ-teritoriale unde minoritarii care vorbesc o limbă oarecare depăşesc 10%, limba lor va fi folosită la acelaşi nivel ca limba de stat, în administraţie, în judecătorie, în domeniul economic, în mass-media, etc.
Reporter: Va fi şi cazul ”limbii moldoveneşti”, dacă se vor declara moldoveni mai mult de 10% din populaţie, la nivel regional?
Ion Popescu: În cazul regiunii Cernăuţi, e vorba de limba română. În Transcarpatia avem tot limba română, la nivel nu regional, dar raional. În ceea ce priveşte regiunea Odesa, s-ar putea să apară ideea cu ”limba moldovenească” în zonele raionului Reni, în unele localităţi din Ismail, în două sate din Tatarbunar şi în alte două sate. Dar ca primă etapă, este important pentru noi ca limba să înceapă a funcţiona. Copilul care vine în şcoală şi începe a citi şi se învaţă a citi şi poate căuta în Internet o informaţie şi după aia descoperă că povestea ,,Capra cu trei iezi” o citesc în realitate nu numai copiii dintr-un sat în care se declară moldoveni, dar şi micuţii dintr-un sat valah – pentru că avem şi două sate de valahi, de vlahi, în Munţii Păduroşi din Transcarpatia, descoperiţi întâmplător şi care nu spuneau că vorbesc româna, spuneau că vorbesc o limbă care seamănă cu ,,Aici Radio Bucureşti”. Te înţelegi cu aceştia dacă vorbeşti lin şi încet, pentru că limba lor este una amestecată, româno-slovaco-ruteană. Misiunea noastră este să îi găsim, să îi aducem la rădăcini. Acelaşi lucru va fi şi cu moldovenii. Dacă susţinem măcar introducerea limbii în şcoală, ca materie obligatorie sau măcar facultativă, tot ar fi ceva. În sate sunt mulţi veniţi din Transilvania sau din Moldova şi dacă tradiţia era să se declare moldoveni, acum tinerii confundă cetăţenia cu etnia şi se declară ucraineni, mai ales că ei limba nu o mai cunosc. La recensământ, misiunea noastră, a ,,Comunităţii Româneşti din Ucraina”, este să depăşim cele zece procente şi să demonstrăm că lumea nu trebuie să aibă frică să îşi declare etnia română. Pentru că a fi român la tine acasă nu este o ruşine, este o onoare în faţa lui Dumnezeu, că aşa ne-am născut.
Reporter: Va exista o campanie de informare cu privire la importanţa recensământului populaţiei pentru comunitatea românilor din Ucraina?
Ion Popescu: O facem în permanenţă. Prin postul Radio Ucraina Internaţional, al cărui redactor este Vitalie Zâgrea, prezent la Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români şi prin intermediul buletinului ,,Românii din Ucraina”, în care sunt prezentate, pe rând, localităţile cu număr mare de populaţie românească. Am început-o cu Crasna, urmează satul Mahala, satul Ceahor. De asemenea, la comanda Centrului Bucovinean de Cercetări Actuale, condus de Aurica Bojescu, am elaborat studiul ,,Românii din Ucraina între trecut şi viitor”, un studiu de peste 570 de pagini, cu hărţi colorate, care s-a distribuit într-un număr de 200 de exemplare la fiecare şcoală şi biserică românească.
Interviu realizat de Iulia Modiga
