Președintele Maia Sandu a transmis un mesaj, în contextul împlinirii unui an de când Republica Moldova se confruntă cu pandemia de Covid-19.
„A trecut un an de când a fost confirmat primul caz de Covid-19 în țara noastră. Un an de când luptăm cu pandemia. Un an care pare cât un secol. Un an greu pentru profesori, antreprenori, agricultori, pentru familii cu copii și pentru bătrâni singuri. Un an istovitor pe umerii eroilor noștri – medicii, asistenții medicali, felcerii. Un an al tristeții, în care cu toții am pierdut pe cineva drag. Un an tragic pentru mii de familii. Un an tragic pentru toată țara noastră. Am trăit un an plin de durere. Cei pe care i-am pierdut vor rămâne veșnic în amintirea noastră.
Din păcate, a fost și un an în care deciziile nu au fost luate la timp sau au fost greșite. Un an în care economia a suferit foarte mult din cauza pandemiei, secetei și iresponsabilității celor de la guvernare, iar sistemul de sănătate a ajuns în prag de colaps. Avem astăzi confirmate aproape 200 000 de cazuri de Covid-19. Țara noastră a pierdut peste 4000 de oameni dragi”, a scris Maia Sandu într-o postare pe Facebook.
Sandu a subliniat necesitatea unor eforturi comune, pentru a depăși această situație, menționând că a făcut demersuri către Uniunea Europeană și statele membre pentru ca Republica Moldova să aibă acces cât mai rapid la vaccinuri anti-Covid.
„În lupta cu pandemia, singurul nostru dușman, al tuturor, este virusul. Vom reuși să oprim pandemia doar dacă suntem împreună. Ca măsură de prevenire, instituțiile responsabile trebuie să ia decizii corecte, rezonabile, bazate pe date, care să conducă la reducerea răspândirii virusului, iar aceste măsuri trebuie comunicate clar și respectate de toți. Trebuie să asigurăm tratamentul eficient al persoanelor infectate și supravegherea evoluției tuturor cazurilor, pentru a preveni agravarea lor. Este urgent să fie garantat accesul real și rapid al pacienților la medicamente gratuite. Statul trebuie să asigure cetățenii cu acces la vaccin sigur și eficient. Iar fiecare dintre noi poate face patru lucruri care vor salva vieți: să purtăm mască, să evităm locurile aglomerate, să spălăm mâinile și să ne vaccinăm”, se arată în mesajul președintelui.
În final, aceasta a subliniat că este datoria tuturor să depună toate eforturile pentru ca să ieșim cu bine din pandemie.