Interviu cu Alexandru Nicolae Teodoreanu, coordonator programe culturale la Asociaţia „Stindard” Bucureşti, despre situaţia românilor din Ucraina.
Info Prut: Domnule Teodoreanu ce ştiţi despre problemele cu care se confrunta etnicii români din Ucraina şi în special cei din Ţinutul Herţa?
N.T.: În ultimii ani mi-am desfăşurat cea mai mare parte a activităţii în Ţinutul Herţa din actuala regiune Cernăuţi. Este deci o regiune care ţine de acest spaţiu estic european, iar aici putem vorbi şi despre republicile ex-sovietice. În primul rând este foarte greu să schimbi mentalitatea populaţiei de aici. Dacă România a avut şansa, alături de Ungaria, Polonia şi Bulgaria, să intre în NATO, UE şi să înceapă o schimbare de mentalitate, aici în Ucraina în general, în Rusia, Belarus şi Rep. Moldova, mentalitatea se schimbă foarte greu sau nu s-a schimbat deloc – cum este cazul regiunii Cernăuţi. Şi de aceea este foarte greu ca românii, care sunt autohtoni aici în regiune, să-şi păstreze identitatea lor etno-culturală. Până să vin aici eu nu am ştiut nimic despre situaţia românilor din zonă şi când am vazut greutăţile cu care se confruntă românii din Herţa mi-am dat seama că aceştia sunt inconştienţi faţă de ceea ce se întâmplă cu ei. Îşi dau seama că vorbesc limba română, însă conştiinţa lor naţională este foarte diluată. Ei nu ştiu aproape nimic despre istoria românilor fiindcă o astfel de disciplină nu se predă în şcoli.
Info Prut: Care este situaţia şcolară de aici şi cum pot afla românii din Herţa despre istoria lor naţională?
N.T.: La Istoria Ucrainei există un opţional – o disciplină despre istoria ţinutului natal – din păcate doar profesorii mai curajoşi abordează problema Ţinutului Herţa unde 98% sunt români. Aceşti profesori despre care vorbeam au pur şi simplu o conştiinţă naţională. Prin Asociaţia „Stindard” din Bucureşti în parteneriat cu Fundaţia „Gh. Asachi” din Herţa am reuşit să facem câte ceva pentru a salva identitatea etno-culturală a românilor din Herţa. Dacă va continua această politică de ucrainizare forţată, dar foarte abilă şi cinică, românii vor rămâne doar istorie în această regiune. Autorităţile ucrainene încearcă să procedeze aşa cum au procedat ungurii în Transilvania în vremea Austro-Ungariei la sfârşitul sec. XIX când au vrut să facă foarte repede acea maghiarizare începând cu numele şi actele. Or, aici s-a întâmplat la fel – imediat ce s-a format statul ucrainean în1992 unul din primele lucuri pe care le-au făcut a fost colectarea paşapoartelor sovietice pentru control şi s-au trezit cu buletine ucrainene fără să fie întrebaţi – o ilegalitate crasă care încalcă toate normele de drept internaţional. Cu toţii ştim că cetăţenia se dobândeşte prin naştere sau la cerere, iar locuitorii Herţei nu şi-au pierdut cetăţenia română. De fiecare dată când se refăceau certificatele de naştere autorităţile ucrainene profitau de slăbiciunea românilor majoritatea ţărani privaţi de informare şi le modificau numele. Astfel Elena devenea Olena, din Alexandru în Olexandru, Nicolae devenea Mikola şi mulţi oameni nu au fost atenţi la acestă ucrainizare subtilă.
Info Prut: În prezent ce scrie la rubrica „naţionalitate” pe buletinele de identitate ucrainene ale etnicilor români?
N.T.: În buletine au lăsat numai genul masculin sau feminin, iar naţionalitatea nu mai apare. În timpul U.R.S.S-ului era mai bine deoarece în paşapoarte era trecută naţionalitatea unde era scris „român” sau „moldovean”, de aici vedem că această diversiune are origini sovietice. După aceasta au fost operate modificări în denumirea localităţilor în toată regiunea Cernăuţi, în afara şoselei internaţionale Suceava-Cernăuţi şi Noua Suliţă-Mămăliga-Criva, deci la graniţă cu Rep. Moldova. De-a lungul cestor drumuri asfaltate, care însumează vreo 60 de km, vom întâlni indicatoare scrise în limba română deoarece pe aici a trecut în 1997 delegaţia prezidenţială a României când s-a semnat tratatul de frontieră cu Ucraina. Ceea ce este interesant că ştampilele primăriilor acestor localităţi nu s-au schimbat deloc. Este altă situaţie în satele din afara şoselei. De exemplu Hruşeuţi, a fost transformat în Hruşenţi, iar la primărie actele apar cu Hruşenţi şi nu cu Hruşeuţi, ceea ce contravine tratatului semnat cu Romania. Au fost facute demersuri pentru a trece la vechile denumiri, însă tot timpul a fost invocat argumentul lipsei de fonduri. Nici primarii din localităţi nu s-au descurcat cu banii, deşi nu ar fi costat foarte mult să se schimbe indicatoarele.
Info Prut: Care este situaţia limbii române în Ţinutul Herţa şi de ce mai mulţi tineri români preferă să studieze în limba ucraineană şi nu în cea maternă?
T.N.: Tinerilor li se spune că nu ai alte şanse decât în Ucraina şi că doar aici ai avea mai multe oportunităţi să te angajezi. Există şi presiuni făcute asupra funcţionarilor de stat să-şi dea copiii la şcoli ucrainene, altfel pot să-şi piardă funcţia. Mulţi dintre părinţi sunt ignoranţi şi vonovaţi de faptul că nu au suficient curaj să vadă realitatea. Până şi grădiniţa din Herţa este parţial ucrainizată şi sub motivul că nu există material didactic în limba română. Nici măcar limba română nu este o disciplină separată. În rest toate disciplinile din clasa întâi se învaţă în limba ucraineană, or aceasta duce la o asimilare culturală a românilor. Cine are posibilitatea să se plimbe pe holurile şcolii din Herţa va putea auzi o limbă pestriţă vorbită probabil doar în turnul Babilon – două cuvinte româneşti, trei cuvinte ucrainene sau două-trei cuvinte ruseşti.
Info Prut: Ce proiecte aţi realizat prin intermediul asociaţiei dumneavoastră?
N.T.: Au fost două proiecte prin care am marcat identitatea etno-culturală în opt sate româneşti şi opt biserici devenite monumente medievale. Am instalat la intrarea în sate panouri cu denumirea românească a localităţii, la fel am procedat şi la bisericile româneşti. De exemplu am scris cu caractere latine Mihoreni, iar dedesubt cu caractere chirilice „Михорень”, arătându-le astfel ucrainenilor cum este corect să scrii denumirea unei localităţi româneşti, fără să se păstreze denumirea sovietică Petraşivka. Ambele proiecte au fost finanţate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Noi am vrut să punem plăci pe toate bisericile şi la toate localităţile şi în total ar fi 24 sate şi biserici vechi.
Interviu realizat de Nicolae Ţîbrigan
Foto: Iulia Modiga
