La Chişinău (şi la Bucureşti) babele se piaptănă şi în imediata vecinătate se desfăşoară un adevărat genocid cultural. Este vorba de regiunile locuite de români în Ucraina: nordul Bucovinei şi sudul Basarabiei.
Rădăcina răului a plecat de la Tiraspol în perioada interbelică, a infectat Chişinăul şi acum otrava aceasta ucide cultura a aproape jumătate de milion de oameni.
Mecanismul otrăvitor al „limbii moldoveneşti” este extrem de toxic în Ucraina. Acolo unde s-au păstrat şcolile în limba română, toate statisticile confirmă un nivel de viaţă mai ridicat, un procent mai mare de absolvenţi de studii superioare din rândurile etnicilor români. „Limba moldovenească” nu este altceva decât un prim pas spre ucrainizarea şcolilor. Acolo unde procesul de învăţământ se desfăşoară în limba română, situaţia este cât se poate de limpede: terminologiile sunt stabilite de mulţi ani, metodica predării – la fel. Când se ajunge la „limba moldovenească” iese un haos total. Manualele de „limba moldovenească” provoacă râsul oricărui cunoscător de limba română – acestea sunt o adevărată bătaie de joc. Să nu mai discutăm de disciplinele exacte predate în „limba moldovenească”. Matematicile, fizica, biologia, chimia predate într-un jargon neştiinţific împiedică pe orice absolvent să poată intra la vreo universitate.
Soluţia văzută de părinţii care doresc un viitor mai bun pentru copii lor: să îşi trimită copii la şcoli ucrainene. Măcar acolo terminologia pedagogică este stabilă şi nu se inventează de la o zi la alta. Absolvenţii unei şcoli ucrainene au infinit mai multe şanse să intre la o universitate şi să ajungă medici sau ingineri. O altă soluţie (de-a dreptul dezastruoasă!) este cea în care părinţii unei localităţi renunţă la şcoala în limba maternă (română sau moldovenească). De la an la an, genocidul acesta cultural merge înainte. Pe oriunde se infiltrează otrava „limbii moldoveneşti”, în foarte scurt timp dispare şcoala românească şi este înlocuită de şcoală ucraineană (sau rusească).
Am auzit şi voci care spuneau: să i se zică şi moldovenească, noi ştim că este română şi astfel oamenii îşi vor păstra limba şi identitatea. Nu este adevărat: „moldovenizarea” este primul pas către asimilare, către dispariţie. Satele rămân fără lideri, rămân fără ingineri, medici, profesori care să cunoască limba maternă a locuitorilor. Limba română este dată de-o parte, marginalizată şi înjosită zi de zi, pas cu pas.
Iar autorităţile ucrainene nu au niciun motiv să se opună infiltraţiei toxice numită „limba moldovenească”. Ba chiar dimpotrivă, au toate motivele să o încurajeze şi să o susţină. De fiecare dată arată cu degetul spre Chişinău: de acolo ar veni, chipurile, „limba moldovenească”. Conceptul politic al actualei „limbi moldoveneşti” vine, de fapt, de la Tiraspol şi sunt foarte bine cunoscuţi autorii săi. La Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români de la Cernăuţi am văzut efectele acestei infiltrări toxice. Însă rădăcina răului trebuie tăiată la Chişinău – dacă politicienii de aici ar avea timp să vadă cum „limba moldovenească” provoacă asimilarea etnică a sute de mii de oameni, poate că s-ar hotărî să găsească o soluţie. Însă deocamdată se pare că la Chişinău e mai interesantă mascarada din parlament. Genocidul cultural din imediata vecinătate poate să meargă înainte.
