Deputații de la Chișinău au votat Declarația Parlamentului Republicii Moldova cu privire la armistițiu politic în fața crizei umanitare cauzată de pandemie.
Inițiativa a fost lansată de Grupul Pro Moldova și în respectivul document se arată că pandemia de COVID-19, declanșată în 2020, a afectat întreaga umanitate, iar în Republica Moldova aceasta este agravată de criza politică și situația economică fragilă a statului și a cetățenilor.
„Conștientizând gravitatea situației, Parlamentul Republicii Moldova se angajează să acționeze, dincolo de poziții politice și promisiuni electorale, pentru a păstra societatea unită, solidară și pregătită să acționeze consolidat și în consens pentru a depăși problemele cu care ne confruntăm”, se mai subliniază în Declarație.
Conform documentului, deputații se angajează să acționeze împreună, dincolo de pozițiile politice, ideologie sau simpatii reciproce, pentru a identifica și promova soluții pe mai multe domenii strategice.
Astfel, sunt accentuate următoarele priorități: imunizarea a 70% din populația statului în următoarele 12 luni; deblocarea asistenței externe; măsuri pentru susținerea mediului de afaceri și păstrarea locurilor de muncă; măsuri pentru susținerea grupurilor defavorizate și a pensionarilor; creșterea capacităților sistemul medical și de educație; reluarea reformelor pe domeniile vitale cum este justiția, economia, administrația publică.
„Constatând necesitatea unui consens național pe durata crizei pandemice, declarăm armistițiu tuturor disputelor politice și ne angajăm să îndreptăm toate eforturile și capacitățile noastre pentru diminuarea efectelor catastrofale ale pandemiei prin asigurarea unei guvernări responsabile a țării”, se mai menționează în declarația respectivă, care este una politică și nu are putere juridică.
Proiectul declarației a provocat dezbateri în Parlamentul de la Chișinău, unii deputați considerând că acesta nu va ajuta cu nimic la îmbunătățirea situației și că denaturează realitățile din Republica Moldova.