• Despre noi
  • Contact
  • Cautăm colaboratori
InfoPrut
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto
No Result
View All Result
InfoPrut
No Result
View All Result

Reacția parlamentarilor de la Chișinău după desemnarea noului candidat la funcția de premier al R. Moldova

Ana Marchitan by Ana Marchitan
17 martie 2021
in Actual, Politic
0
Ce face un fost deputat de la Chișinău acuzat de contrabandă și trafic de droguri? Fitness la București
0
SHARES
123
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Reprezentanții fracțiunilor din Parlamentul de la Chișinău au venit cu mai multe reacții după ce ieri șeful statului Maia Sandu a decis să-l desemneze pe Igor Grosu, președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate, la funcția prim-ministru al Republicii Moldova. 

Socialiștii vor spune „PAS” candidatului Igor Grosu

Igor Dodon a declarat că deputații socialiști, cel mai probabil, nu vor susține candidatura lui Igor Grosu la funcția de premier. „Probabilitatea că Igor Grosu va fi susținut de PSRM tinde spre zero. Trebuie să convocăm Consiliul Republican, Executivul, dar eu nu cred că PSRM va susține această candidatură la funcția de premier”, a specificat liderul PSRM.

Potrivit acestuia, există șanse ca respectivul decret al președintelui Maia Sandu să fie numit  neconstituțional, pentru că șeful statului „trebuie să desemneze candidatul majorității parlamentare”.

PAS îl consideră un candidat foarte bun

De cealaltă parte, Sergiu Litvinenco, vicepreședintele PAS, a menționat că formațiunea pe care o reprezintă nu renunță la ideea alegerilor parlamentare anticipare, dar scrutinul electoral va avea loc abia după ce va fi atenuată criza pandemică din R. Moldova. „Igor Grosu este un candidat foarte bun, are toate calitățile necesare pentru a conduce un Guvern, el va veni cu un program foarte bun. Prioritatea zero a acestui Guvern va fi gestionarea crizei pandemice ”, a mai adăugat deputatul Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Surpriză și confuzie pentru Platforma DA

La rândul său, Alexandr Slusari, vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, a remarcat că partidul pe care îl reprezintă nu a luat încă o decizie dacă va susține sau nu candidatura lui Igor Grosu la funcția de premier, iar această desemnare a fost o surpriză pentru PPDA și a creat o confuzie.

„Dacă data trecută, și Maia Sandu, și Guvernul Gavrilița au spus clar că nu vor să fie votați, iar noi atunci am putut lua niște decizii, astăzi nu este clar absolut nimic. Nu este clar scopul înaintării acestei candidaturi, va fi sau nu Guvern? Va vota PAS sau nu? Are nevoie Maia Sandu de un Guvern sau nu are nevoie? Nimic nu este clar, totul a devenit și mai confuz”, a explicat deputatul Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

PDM vede partea bună a lucrurilor

Pavel Filip, liderul Partidului Democrat a fost printre primii care au reacționat după anunțul făcut de președintele Maia Sandu. El s-a arătat dezamăgit de faptul că șeful statului nu a discutat cu reprezentanții PDM la consultări acest scenariu. „Partea bună e că am scăpat de un eventual candidat al majorităţii Dodon-Şor. Cât despre noul candidat, nu am înţeles încă dacă de data aceasta vorbim de un guvern pe bune sau şi acum ni se va cere să nu-l votăm. Nici nu vreau să iau în calcul posibilitatea că noul candidat va cere din nou zero voturi, pentru că ţara nu va supravieţui fără un guvern funcţional”, a spus Pavel Filip.

Așteptările lui Candu de la noul candidat la funcția de premier

Liderul Pro Moldova, Andrian Candu se aşteaptă ca Igor Grosu să vină în Parlament cu un program profesionsit de gestionare a crizei pandemice şi de deblocarea a relaţiilor R. Moldova cu FMI, astfel încât Guvernul să primească vot de încredere din partea deputaţilor şi să fie deblocată criza politică.

„Este o surpriză plăcută, pentru că lucrurile se mişcă în direcţia corectă şi va duce la sfârşitul crizei politice. Strict din punct de vedere juridic, în condiţiile în care Mariana Durleşteanu s-a retras, Maia Sandu a acţionat corect, potrivit Constituţiei”, a punctat Andrian Candu pentru TVR Moldova.

Partidul Șor „așteaptă confirmarea” de la deputatul fugar Ilan Șor

Și Mariana Tauber, deputatul Partidului Șor, a comentat decizia șefului statului de a-l înaintat pe Igor Grosu la funcția de premier al R. Moldova. „Vom avea o ședință împreună cu domnul Ilan Șor și ne vom consulta și cu cei din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”, a declarat Marina Tauber pentru TV8.

Amintim că ieri, 16 martie 2021, au avut loc noi consultări politice inițiate de președintele R. Moldova Maia Sandu în vederea identificării unei soluții pentru depășirea crizei politice, la care au participat toate fracțiunile parlamentare.

În timp ce șeful statului discuta cu PSRM, Mariana Durleșteanu, candidatul propus de PSRM și Platforma „Pentru Moldova”, a declarat că își retrage candidatura, motivând că nu-și poate permite ca numele și reputația sa „să fie folosite pentru reglări de conturi între clanurile politice”. 

Ulterior, șeful statului a anunțat că Igor Grosu, președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate, este candidatul desemnat la funcția de prim-ministru al R. Moldova.

Tags: Candidat la functia de premierheadnewsIgor GrosuParlamentul de la ChisinauPartidul ȘorPASPDMPlatforma DApro-MoldovaPSRMRepublica Moldova
Previous Post

Agricultorii din Republica Moldova pot depune cereri pentru a primi motorină donată de România

Next Post

Alarmant: Republica Moldova, pe locul 3 în lume după numărul de decese raportate din cauza COVID

Next Post
Primul cetățean al R. Moldova, răpus de coronavirus peste hotare

Alarmant: Republica Moldova, pe locul 3 în lume după numărul de decese raportate din cauza COVID

Arhiva InfoPrut

  • Cautăm colaboratori
  • Contact
  • Despre noi
  • Dosare
  • Infoprut.ro
  • Sondaje

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.

No Result
View All Result
  • Actualitate
  • Politic
  • Cultural
  • Extern
  • Dosar
  • Opinii
  • Focus
  • Interviu
  • Comunităţi istorice
  • Foto

© 2025 JNews - Premium WordPress news & magazine theme by Jegtheme.