„Lenin din mausoleu, urmează sa fie și el, propus prim-ministru?”. Astfel a reacționat Dorin Chirtoacă, liderul Partidului Liberal și reprezentant al Mișcării Politice Unirea, după ce majoritatea PSRM-Șor l-a înaintat pe Vladimir Golovatiuc, candidat la funcția de premier al R. Moldova.
„Pe timp de ciumă Covid, de trei luni, Igor Kremlinovici colindă cu „majoritatea sa”, Parlamentul, Președinția, Curtea Constituționala, televiziunile și internetul, invocă salvarea țării și a poporului, dar:
- Din două candidaturi propuse, Durleșteanu și Golovatiuc, niciuna nu s-a găsit și nu se găsește pe teritoriul R. Moldova.
- PSRM face joc de glezne și nimeni din fruntașii săi nu vrea nici să-și asume răspunderea, nici sa fie pe post de cobai.
- Scoaterea de la naftalină a lui Golovatiuc, presupune, de fapt, acoperirea găurilor apărute în mod neprevăzut: la ambasada de la Moscova în locul lui Neguța, acum la Guvern în locul lui Durleșteanu, care a căzut și ea”, a punctat sursa.
Potrivit lui Chirtoacă, astfel putem vedea nivelul real al lui Dodon, „cel de râmă politică, care nu este în stare de nimic și umblă doar cu vorba și cu scenariile, la fel cum a fost cu pandemia acum un an – 4 scenarii cu cel mult 1000 de infectați, noi ajungând deja la peste 200.000 de bolnavi”.
„De această dată Curtea Constituționala (CC) nu are cum să ia partea lui Dodon, așa cum a făcut-o forțat data trecută. Retragerea lui Durleșteanu a fost în mod clar aranjată anume pentru momentul în care s-a produs. Anume acel moment era singurul care permite rezolvarea rebusului cu anticipatele în fața Curții. Rămâne să aflăm cu cine a fost coordonată retragerea – cu forțele răului (întrucât piedica pusă lui Dodon, seamănă cu piedica pusă lui Filat de Plahotniuc, în 2013), sau cu forțele binelui, care au lăsat la o parte naivitatea și încrederea în anumite personaje locale. Retragerea făcută anume in momentul consultărilor, fără înaintarea unui alt candidat în timpul acelor consultări, a dezlegat mâinile Președinției să înainteze propriul candidat, chiar și prin prisma conduitei stricte prescrise de Curte prin jurisprudența sa. Unii au spus că hotărârea Curții, din 23 februarie, a fost una tehnică și că în general așa este jurisprudența Curții. Acum, tehnic vorbind, Curtea nu mai poate reproșa nimic Președinției, iar dacă o va face se va contrazice pe ea însăși. Cu naftalina, nu construiești viitorul și nici nu poți administra prezentul pandemic. Naftalina poate doar conserva mafia si putregaiul său corupt”, a mai conchis liderul PL.
Amintim că, la 16 martie 2021, după consultări politice cu fracțiunile parlamentare, președintele Maia Sandu l-a înaintat pe Igor Grosu, liderul interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate, la funcția de prim-ministru al R. Moldova, fiind semnat și un decret în acest sens. Însă, la 17 martie 2021, socialiștii lui Dodon au anunțat că au contestat decretul respectiv la Curtea Constituțională.
Mai mult, joi 18 martie, 53 de deputați din PSRM, Partidul Șor și afiliații acestuia au semnat o declarație privind constituirea majorității parlamentare în vederea susținerii candidaturii lui Vladimir Golovatiuc, actualul ambasador al R. Moldova în Rusia, la funcția de premier al R. Moldova.
Astăzi, Curtea Constituțională a respins cererea socialiștilor de a suspenda decretul prezidențial privind desemnarea lui Igor Grosu în calitate de candidat la funcția de premier, dar a admis sesizarea acestora cu referire cu referire la controlul constituționalității respectivului act, care urmează a fi examinată la 22 martie 2021.