Republica Moldova va fi membră a unui nou program de prevenire şi de reducere a poluării în bazinul Mării Negre, ce urmează a fi lansat de Banca Mondială în a doua jumătate a acestui an.
Pentru a discuta despre noul program regional „Blueing the Black Sea”, dar şi despre cele mai importante probleme de interes comun în legătură cu prevenirea poluării marine şi schimbările climatice în regiunea Mării Negre, Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră a organizat o serie de seminare consultative cu statele membre. Consultările cu Republica Moldova au avut loc marți, 23 martie, inclusiv, în contextul celebrării Zilei Mondiale a Apei.
„Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului salută şi sprijină angajamentul realizat de statele riverane ale Mării Negre de a lucra împreună pentru o economie albastră mai durabilă prin Agenda maritimă comună pentru Marea Neagră şi Agenda Strategică de Cercetare şi Inovare la Marea Neagră, un exemplu excelent de cooperare şi diplomaţie ştiinţifică. Confirmăm disponibilitatea de a orienta şi sprijini punerea în aplicare a acestor iniţiative, ce vor fi o prioritate în cooperarea regională a Mării Negre în anii următori”, a subliniat în cadrul ședinței Ion Perju, ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.
Evenimentul a fost organizat în două sesiuni de lucru, la care au participat reprezentanţi ai OCEMN, experţi din cadrul Băncii Mondiale şi exponenţi ai mediului de cercetare. Eforturile părţilor au fost conjugate pentru stabilirea nivelului de poluare a apelor în Republica Moldova, identificarea metodelor de prevenire şi de reducere a poluării în râurile Prut şi Nistru, revizuirea modalităţilor de evacuare a apelor uzate industriale, precum și evaluarea fondurilor financiare prevăzute pentru reducerea poluării în bazinul Mării Negre.
Programul regional „Blueing the Black Sea” urmează să fie lansat de către Banca Mondială în a doua jumătate a anului 2021 şi să fie implementat de OCEMN PERMIS. Valoarea totală a proiectului este estimată la 7 milioane de dolari, sumă orientată spre reducerea poluării pe căile navigabile şi în Marea Neagră.
Programul a fost conceput pentru sporirea investiţiilor în economia albastră pentru regiunea Mării Negre şi consolidarea dialogului între state.