Mariana Durleșteanu, fostul candidat la funcția de prim-ministru al R. Moldova, propus de majoritatea parlamentară PSRM-Șor, susține că decizia de a se retrage îi aparține și că asupra ei nu s-au făcut presiuni, așa cum au anunțat anterior socialiștii, dar și liderul acestora Igor Dodon.
Sursa a explicat că a acceptat propunerea PSRM la funcția de candidat pentru prim-ministru, deoarece a considerat că va putea face „ceva din interiorul Guvernului” pentru „a fi un echilibru între votul cetățeanului și aleșii poporului”. „Am sperat ca formațiunile politice să se așeze la un dialog. În același timp urmăream „absurdul politicii moldovenești” și incoerența unor politicieni din Parlament privind alegerile anticipate sau numirea unui Guvern funcțional pentru gestionarea crizelor. Cu regret, absurdul politic a luat-o pe o cale greșită prea mult, uitând de cetățeni și viețile omenești”, a adăugat fostul candidat la funcția de premier.
Astfel, „în urma show-rilor de la TV făcute de politicieni, care au demonstrat că se țin cu orice preț de imunitatea parlamentară și interesele lor personale și de clan”, Mariana Durleșteanu susține că decis să-și retragă candidatura.
Totodată, sursa a mai subliniat că din start a refuzat să fie reprezentată de Partidul Șor, lucru care nu s-a întâmplat, iar astfel a înțeles că nu va beneficia de sprijin politic pentru a face reforme din partea unei asemenea alianțe. „În contextul mesajului meu plasat pe FB din 16 martie 2021, țin să menționez că decizia îmi aparține mie personal și declarația de retragere a fost scrisă de mine cu ceva timp înainte. Rog să nu mai faceți filme de groază privind presiunile asupra mea. Singura presiune a fost existența acestui „mariaj și fățărnicie” PSRM-Șor-Candu-Filip și alții cu care nu am fost de acord. Mesajele inconsecvente din partea politicienilor m-au împins la această decizie, însă cum am mai zis, voi continua sa rămân in viața publică pentru a duce schimbarea până la capăt. Consider că decizia mea a fost în beneficiul cetățenilor și depășirii crizei politice”, a mai punctat Mariana Durleșteanu.
Amintim că marți, 16 martie 2021, în timp ce PSRM se afla la consultările politice inițiate de președintele R. Moldova, Mariana Durleșteanu a anunțat într-un mesaj pe Facebook că renunță la funcția de premier.
Ulterior, socialiștii au insinuat că asupra Marianei Durleșteanu s-ar fi făcut presiuni în stilul lui Plahotniuc, inclusiv din afara Republicii Moldova, pentru ca aceasta să-și retragă candidatura la funcția de premier.
După care și Igor Dodon, liderul PSRM, a declarat că retragerea acesteia a fost „o operațiune specială și un joc pe sub masă”