…în prima zi a Congresului Internațional al Jurnaliștilor Români, participanții au avut parte de o „surpriză” mai puțin plăcută. Probabil că vizita oricărui român la Cernăuți deranjează anumiți indivizi, așa că cineva „bineintenționat” a lăsat pe mesele de la hotel un ziar ucrainean „Час” („Ceasul” – trad. în română). De ce atrag atenția asupra acestui fapt nesemnificativ la prima vedere? Cauza este un articol provocator la adresa României cu titlul: „Bucate românești după rețete fasciste” („Румунські страви за фашистськими рецептами”) semnat de către un oarecare An. Tonescu. Articolul poate fi găsit și în varianta online pe adresa www.chas.cv.ua. În următoarele rânduri voi reda câteva fragmente din articol.
„…activitățile vecinilor români iau forme diverse și ne face să ne gândim dacă este într-adevăr nevoie de reducerea efectivelor militare ale Ucrainei. În România renaște cultul mareșalului Antonescu, fiind achitat de instanțele bucureștene. Printre altele, Antonescu a fost cel care a lansat ideea României Mari pe cadavrele ucrainenilor, evreilor, moldovenilor, rușilor etc”.
Dincolo de limbajul agresiv pe care îl folosește autorul trebuie să subliniez că ideea „României Mari” NU este legată exclusiv de personalitatea lui Ion Antonescu, ci a luat naștere odată cu anul 1918 prin unirea provinciilor istorice în componența statului român. De ce nu se amintește despre Pactul Ribbentrop-Molotov în urma căruia URSS a suplimentat teritoriul RSS Ucrainene pe contul altor state suverane precum România, Polonia și Cehoslovacia? După ocupația din vara anului 1940 au fost arestate și deportate în Siberia și Kazahstan 18 392 persoane din R.S.S. Moldovenească, iar din celelalte părți ale Basarabiei și Nordul Moldovei (teritorii înglobate în R.S.S. Ucraina), alte 11 844 persoane (97% din aceștia – etnici români). Atunci pe ale cui cadavre a fost creat statul ucrainean de astăzi?
Atacurile din articol vizează nu numai acest aspect al teritoriilor răpite României, dar și statornicirea ideii despre existența așa-numitei „limbi moldovenești” – o aberație sovietică legalizată în prezent de art. 13 din Constituția Republicii Moldova. Logica este simplă: cine este împotriva „limbii moldovenești”, este împotriva divizării etnicilor români din Ucraina în două „popoare” diferite – „moldovenesc” și „român”, deci împotriva statului ucrainean. Cu această ocazie a fost găsit și „țapul ispășitor” – Academia de Științe a Republicii Moldova – fiind acuzată că face „jocul” Bucureștiului deoarece a negat, printr-o scrisoare oficială, existența „limbii moldovenești”. Chestiunea devine și mai sensibilă atunci când ne raportăm la relațiile diplomatice între Chișinău și Kiev, iar acestea se rezumă la un număr de dosare nesoluționate precum ar fi „Palanca” și „terminalul de la Giurgiulești”.
Kievul știe foarte bine că numărul etnicilor români din Ucraina poate depăși 19 %, iar prin noua lege privind funcționarea limbilor de stat, ce urmează să fie dezbătută în Rada Supremă, limba română ar putea fi oficializată.
Dezinformarea din articol atinge cote maxime în pasajul în care Platforma Civică „Acțiunea 2012” este învinuită că-și dorește distrugerea statalității Republicii Moldova, iar termenul de „național” din strategia recent propusă de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a fost înlocuit cu „militar” („Військова (!) стратегія Румунії”) – toate acestea folosite pentru a stimula atitudini xenofobe față de români. Ori, și fără acest articol, la nivelul întregii Ucraine depistăm un indice de intoleranță extrem de ridicat față de populația românească (4,98), depășit de „țigani” și „populația de culoare” (vezi cercetarea realizată de Kiev International Institute for Sociology KIIS în perioada 1994-2005). Bizar este și îndemnul autorului de a închide granițele Ucrainei în fața României, în timp ce adăpostește flota rusească la Sevastopol mai mult din obligație decât din propria dorință.
„România nu sprijină financiar nicio școală ucraineană de pe teritoriul statului român, în timp ce Kievul finanțează 87 de școli cu predare în limba română numai în regiunea Cernăuți”, se mai menţionează în articol. Nu putem decât să constatăm la fața locului care sunt „beneficiile” acestor finanțări din partea Kievului: de exemplu, școala din satul Molodia, construită pe temelia turnată de Guvernul României, pentru înfiinţarea unei școli cu predare în limba română, a fost transformată în școală ucraineană.
Dacă oficialii de la Kiev își doresc într-adevăr ca Ucraina să parcurgă un drum european vor avea de câștigat prin respectarea drepturilor minorităților etnice. Cine uită asta riscă să arunce statul ucrainean în fundătura eurasiatică a lui Putin.
Autor: Nicu Țîbrigan
Foto: Info Prut
