Un filmuleț realizat de Administrația Regională de Stat Cernăuți, Secția de cultură, despre tragedia bucovinenilor de la Fântâna Albă, spune că în pădurea Varnița au fost împușcați „aproximativ 50 de persoane”, fără să se specifice de ce naționalitate au fost, transmite BucPress.
Deși victimele au fost masacrate de grănicerii sovietici, potrivi autorilor filmului, postat pe Facebook de Administrația Regională de Stat Cernăuți, acțiunea a fost planificată de serviciile secrete românești împotriva locuitorilor Bucovinei, ceea ce a trezit o adevărată indignare pe Facebook a comunității românești din Ucraina.
„A fost o provocare, conștient planificată de serviciile secrete române, împotriva locuitorilor Bucovinei”, se spune în film.
Potrivit descrierii filmulețului, autorii s-au bazat pe romanul „Pământul fagilor” al Mariei Matios. Atmosfera și starea de spirit a bucovinenilor au fost transmise în videoclip de către actorii teatrului din Cernăuți. „Cercetătorii raportează că aproximativ jumătate de sută de bucovineni au fost împușcați la Varniția și mulți au fost răniți”, potrivit descrierii filmului.
Amintim că astăzi, se împlinesc 80 de ani de la Martiriul Țăranilor Români Bucovineni asasinați la 1 aprilie 1941 în pădurea Varnița de lângă satul Fântâna Albă, nordul Bucovinei.
Date istorice: În ziua de 1 aprilie 1941, un grup de peste 3000 de țărani români, din 16 sate românești din Valea Siretului au încercat să treacă granița, pentru a se salva din Uniunea Sovietică și a ajunge în România. În apropiere de satul Fântâna Albă, din nordul Bucovinei ocupat de sovietici, situat în apropierea graniței, au fost încercuiți și asasinați de către trupele comuniste NKVD.
Cei mai mulți au fost îngropați în gropi comune, săpate pe loc în pădure. Supraviețuitorii au fost duși în alte localități unde au fost asasinați și îngropați în gropi comune. Familiile acestora au fost ridicate din case de poliția secretă comunistă NKVD și au fost deportate în Siberia și Kazahstan.
Poiana Camencei, care era un punct obligatoriu de trecere, a fost aleasă de grăniceri pentru a stopa înaintarea coloanei de demonstranți. […] Cei ce erau pe la mijlocul coloanei, care se găseau încă în pădure, auzind țipete și împușcături, au început să se răspândească prin pădure, căutând să se adăpostească de prăpădul în care au intrat, dar s‑au văzut înconjurați de soldații călări care veneau în urma coloanei și care mitraliau pe toți cei ce căutau să iasă din coloană și să fugă în pădure, protejându‑se de copaci și de relieful abrupt al pădurii din zonă. Primii care au căzut au fost cei ce purtau steagurile și crucile. Astfel a căzut Ilie Șcrobaneț, cel ce a fost lovit cu sabia de un soldat călare la trecerea podului de peste Siret, despre care s‑a relatat mai sus, a mai căzut printre primii țăranul Țugui Mihai din satul Cupca și, de asemenea, Ilie Mihailovici, ce purta cea de‑a treia cruce și a cărui țeastă a fost sfărâmată de o rafală de mitralieră. Toți cei ce erau în rândurile din față au fost secerați de focul încrucișat al puștilor mitraliere ce trăgeau din cele trei direcții. În pădurea Varniței s‑a creat o situație de coșmar și adâncă disperare din cauza împușcăturilor, a strigătelor celor răniți precum și a celor rămași ce nu cutezau să fugă, neputând lăsa părinții sau frații împușcați ce se zvârcoleau în ghearele morții. S‑a instalat o atmosferă de teamă, de neputință și de disperare ca urmare a coșmarului provocat de intervenția armată a grănicerilor ce se găseau în tranșeele proaspăt săpate în jurul acelei pășuni blestemate ce se chema Varnița Camencei. La venirea soldaților călări au fost somați și culeși toți aceia ce se puteau deplasa pe propriile picioare, iar morții și răniții ne‑transportabili au rămas pe teren, fără ca cineva să se mai ocupe de ei. S‑au format grupuri de 30–40 de persoane ce erau escortate de grănicerii călări pe drumul de întoarcere spre Suceveni. După plecarea arestaților, răniții rămași ce se văitau și cereau ajutor au fost și ei lichidați sumar spre a nu perturba liniștea nopții ce se instalase între timp.
A doua zi după masacrul din poiana Camencei din pădurea Varnița, asupra satelor din Valea Siretului Mic s‑au năpustit echipe formate din activiști de partid, învățători ucraineni și ruși ce cunoșteau lumea satelor și din militari grăniceri și agenți NKVD care aveau sarcina să depisteze pe toți aceia ce au scăpat de la masacru, fie răniți, fie sănătoși, fie pe aceia ce au avut vreo legătură cu evenimentul respectiv. Astfel că în zonă era un continuu du-te‑vino de mașini și căruțe ce transportau răniți și arestați, ce erau dirijați la Cernăuți, unde NKVD‑ul a eliberat mai multe pivnițe spre a putea „plasa” marele număr de arestați. La Spitalul din Cernăuți, secția de chirurgie era sub un adevărat asediu, căci saloanele erau pline de răniți, iar coridoarele pline de soldați ce păzeau pe cei răniți ca nu cumva să scape vreunul. Tot în acele zile a venit în zonă o comisie de anchetă guverna‑mentală în frunte cu generalul Jukov și cu deputatul Hrușevschi. Se făceau adunări cu țăranii din fiecare comună și li se cerea „să spună sincer tot ce au pe suflet” ca să se poată lua măsuri de la nivel central de eliminare a unor cauze ce produc nemulțumiri și tensiuni.La adunarea ce a avut loc în satul Cupca, a luat cuvântul un țăran foarte dârz și care nu a menajat regimul sovietic și nici pe cei ce‑l reprezentau acolo, adică comisia de anchetă. Astfel, el a zis că țăranii nu mai pot suporta toate vexațiunile și persecuțiile regimului sovietic și că lor nu le‑a rămas altceva de făcut decât să‑și părăsească gospodăriile și să dorească să ajungă cât mai repede în România, că acolo oamenii sunt liberi și nimeni nu se bagă în curtea gospodarului ca să‑l ușureze de munca lui și de bruma de grâne necesară întreținerii animalelor și familiei. Acest demers a încurajat și alți țărani să‑și declare neîncrederea în regimul sovietic și în metodele diabolice de exploatare ale acestuia. Din cauza tonului vehement folosit la ședința de la Cupca, țăranul respectiv a fost arestat imediat și pe urmă nu s‑a mai știut nimic despre el.
Sursa: Anchete și percheziții după 1 aprilie 1941. Materiale publicate de Ion Dominte în ziarul „Bucovina”, nr. 259, 22 mai 1942. Via Destin bucovinean, nr.1, publicat de Editura Nicodim Caligraful, 2018.
