Au trecut 80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă, iar românii din nordul Bucovinei mai vorbesc şi acum, cu voce tremurândă, despre tragedia în care străbunii au fost uciși mişeleşte de trupele sovietice, transmite TVR Moldova.
Nu mai sunt martori în viață, dar copiii și rudele celor ucişi continuă să-i pomenească în rugăciuni şi să le spună trista poveste. Adevărul va dăinui în istorie, iar crima sovieticilor nu poate fi uitată. Şi în acest an a fost organizată o slujbă de pomenire la gropile comune în care au fost înmormântaţi sute de români împuşcați fără milă.
„Primii care au căzut aici la Fântâna Albă au fost sucevenii pentru că ei aveau prapurile, aveau crucile, aveau icoanele luate de la noi din biserică şi erau în fruntea coloanei. Urmaşii celor căzuţi şi alţii nu au uitat de acest loc tragic”, a menționat Ion Sucevean, localnic din satul Suceveni, Cernăuţi.
În 1941, grupuri mari de români din nordul Bucovinei, au încercat să traverseze Prutul îngheţat pentru a scăpa de sovietici şi pentru a ajunge în România. De fiecare dată, militarii înarmaţi le tăiau calea şi îşi descărcau mitralierele în direcţia lor.
Pe 1 aprilie 1941, sufocaţi de nedreptăţile la care erau supuşi de către autorităţile sovietice, localnicii din mai multe sate bucovinene s-au adunat în curtea bisericii din Suceveni. „Din lăcaşul sfânt al satului sunt scoase 3 cruci, de care sunt atârnate ştergare albe, demonstrând prin aceasta că procesiunea care porneşte spre Hliboca are un caracter paşnic. Către Hliboca s-au pornit şi alte grupuri de oameni din satele de pe valea Siretului, mânaţi de idealurile naţionale şi sentimentul frăţiei de neam”, a povestit Petru Grior, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi.
Însă, când au ajuns în poiana Varniţei, la 2 km de frontiera româno-sovietică, pe teritoriul satului Fântâna Albă, s-a dezlănţuit măcelul. La un semnal al comandantului responsabil de operaţiunea sângeroasă mitralierele au început să ţăcănească sinistru din 3 părţi. Coborâse iadul pe pământ. Rafalele de foc se contopeau cu vuitele şi strigătele de durere ale răniţilor, cu bocetele femeilor şi plânsetul sfâşiitor al copiilor. Era un tablou dezolant. În acea zi, au fost ucişi între 2000 şi 4000 de români.
„Soacra mea a fost aici în coloana din urmă. Când a ajuns, aici împuşcau. Ei s-au retras pe un şanţ, cu picioarele numai sânge, s-au retras înapoi şi au rămas vii„, a spus Elena Maior, localnică din satul Cupca, Cernăuţi.
Istoricii spun că masacrele organizate de sovietici faţă de etnicii români, asemeni celui de la Fântâna Albă, aveau ca scop distrugerea neamului, credinţei şi conştiinţei româneşti.
