„Poșta Moldovei” a devenit prima întreprindere de stat care obține statutul de Agent Economic Autorizat. Obținerea statutului din partea Serviciului Vamal al R. Moldova a fost posibilă cu susținerea Programului USAID: Reforme Structurale în Moldova, notează Ziarul Național.
Directorul general al Î.S. „Poșta Moldovei” a semnat Memorandumul de colaborare cu Serviciul Vamal al Republicii Moldova, ce are drept scop impulsionarea procesului de digitalizare a economiei naționale și dezvoltare a comerțului electronic prin alinierea la standardele internaționale.
Pentru a obține această certificare, întreprinderea a trecut printr-un amplu și complex proces de verificare, adaptare și ajustare la standardele internaționale și reglementările vamale.
„Aceste acțiuni au un rol important în circuitul comerțului transfrontalier și în modernizarea operațiunilor vamale derulate de Întreprindere, dar și pentru consolidarea parteneriatului cu autoritățile vamale, care este bazat pe respectarea principiilor de transparență reciprocă, corectitudine, echitate și responsabilitate”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Se precizează că Memorandumul cuprinde mai multe domenii de cooperare, precum simplificarea procedurilor vamale, sporirea securității corespondenței, facilitarea prelucrării rapide a trimiterilor poștale, combaterea comerțului ilicit, sporirea schimbului de date electronice prealabile între vamă și poștă, dar și aprobarea formularelor poștale CN22 și CN23 în calitate de declarații vamale.
Drept rezultat al cooperării eficiente dintre cele două autorități, Î.S. ”Poșta Moldovei” i s-a conferit statutul de AEO – Operator Economic Autorizat. Obținerea statutului AEO a fost posibilă cu susținerea partenerului de dezvoltare strategic – Programului USAID pentru Reforme Structurale în Moldova.
„Această certificare vamală a fost dobândită doar de 5 operatori poștali: România, Ungaria, Olanda, Cehia și Slovenia. Statutul AEO îi permite „Poștei Moldovei” să devină partener de încredere al autorității vamale. Odată cu obținerea statutului respectiv, Î.S. „Poșta Moldovei” va genera multe beneficii, precum reducerea controalelor fizice și documentare, simplificarea procedurilor vamale, posibilitatea de a alege amplasamentul pentru efectuarea controalelor, efectuarea schimbului electronic de date și informații, reducerea costurilor și diminuarea timpul de prelucrare, vămuire și expediere a trimiterilor”, a declarat Vitalie Zaharia, Directorul Î.S. „Poșta Moldovei”.
Statutul AEO este o marcă de calitate recunoscută în toate statele membre ale Uniunii Europene și în unele țări terțe (China, Japonia, Norvegia, SUA), care au parteneriatele încheiate cu UE, și se caracterizează prin credibilitate, siguranță și încredere.