Rusofilul Igor Dodon, liderul PSRM, se teme de o viitoare „victorie a puterilor din Occident la alegerile parlamentare anticipate” din R. Moldova.
Astfel, după ce astăzi Curtea Constituțională a declarat neconstituționale hotărârile aprobate de majoritatea PSRM-Şor privind revocarea mandatului de judecător constituțional al Domnicăi Manole și numirea lui Boris Lupașcu în funcția de magistrat la CCM, liderul socialiștilor a continuat atacurile la adresa instituției.
„Prin ultimele sale decizii, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a confirmat ceea ce știm cu toții – această instituție s-a transformat într-un instrument politic în mâinile unor politicieni uzurpatori, fiind utilizat atunci când trebuie identificată o soluție politică, evitând prevederile Constituției”, a insinuat Dodon.
Potrivit liderului PSRM, după anul 2013, în R. Moldova „practic a încetat să mai existe instanța judecătorească supremă”. „Socialiștii au făcut tot posibilul pentru a remedia această problemă, însă la această etapă, minoritatea politică, cu susținerea ambasadorilor din Occident, a reușit să mențină practica nocivă a Curților Constituționale anterioare privind subminarea bazelor statului de drept în Republica Moldova”, a acuzat sursa.
Totuși, Dodon pare să fi acceptat ideea alegerilor parlamentare anticipate și a admis chiar și o posibilă victorie a partidelor pro-europene de la Chișinău la acest scrutin.
„În lunile următoare, ne așteaptă o luptă politică dură în cadrul alegerilor parlamentare anticipate. Occidentul mizează pe forțele politice marionete pe care le controlează: partidul Maiei Sandu, al lui Renato Usatîi și cel al unioniștilor. Victoria puterilor din Occident la alegerile parlamentare anticipate ar putea duce la prăbușirea statului moldovenesc. (…) Noi vom apăra interesele noastre naționale și vom lupta pentru Patria noastră, pentru Moldova!”, a spus rusofilul.
Amintim că după ce Înalta Curte a constatat existența circumstanțelor care să justifice dizolvarea Parlamentului de la Chișinău, socialiștii lui Dodon au pornit un atac fără precedent la adresa instituției. Astfel, pe 24 aprilie 2021, majoritatea parlamentară PSRM-Partidul Șor a votat o hotărâre privind anularea actului de numire a Domnicăi Manole în funcția de judecător al Curții Constituționale și au numit în timp record și fără concurs un nou magistrat la CC.
Astăzi, Curtea Constituțională a R. Moldova a admis sesizările mai multor deputați din opoziția parlamentară și a declarat neconstituționale hotărârile respective.