Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului de la Chișinău, Agenția Austriacă de Dezvoltare și Agenția Federală de Mediu Austria, au semnat un Memorandum de Înțelegere, prin care își exprimă acordul să elaboreze în comun un proiect de gestionare a secetei din sudul Republicii Moldova.
Astfel, părțile au inițiat elaborarea în comun a proiectului „Soluții de adaptare la schimbările climatice în regiunea de sud a Moldovei prin măsuri de adaptare bazate pe ecosistem (AbE)”, cu o valoare estimativă de circa 15 milioane de dolari.
Scopul proiectului este de a reduce riscurile asociate schimbărilor climatice pentru comunitățile rurale vulnerabile din regiunea de sud a Republicii Moldova, prin protecția și utilizarea durabilă a ecosistemelor semi-aride.
„Memorandumul oferă o bază pentru o cooperare constructivă și eficientă cu partenerii de dezvoltare pentru a obține sprijin financiar în vederea conservării biodiversității și a creșterii rezistenței ecosistemului vulnerabil la schimbările climatice din Moldova”, a declarat ministrul Ion Perju.
La rândul său, șeful Biroului de Coordonare a Cooperării Tehnice Chișinău, Agenția Austriacă de Dezvoltare, Gunther ZIMMER, a spus că Agenția va acționa ca entitate acreditată la FVC pentru proiectul menționat și va sprijini cu 50.000 de euro elaborarea studiului de prefezabilitate și dezvoltarea notei conceptuale a proiectului pentru Fondul Verde pentru Climă.
Proiectul include trei componente: Integrarea măsurilor de adaptare bazate pe ecosistem (AbE); Conservarea ecosistemelor; Guvernarea Climei. Prin primsa acestor componente, printre rezultatele scontate ale proiectului, urmează a fi obținut suport în elaborarea şi implementarea politicilor naționale de gestionare a secetei, care ar include activități de gestionare a apei și a secetei în regiunile din sudul Moldovei, precum și dezvoltarea planurilor de adaptare la nivel comunitar, cu accent pe agricultura rurală.