O delegație a Platformei DA, aflată într-o vizită de lucru la București, a avut o întrevedere cu ministrul Culturii al României, Bogdan Gheorghiu.
În cadrul discuțiilor respective, Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii al României a subliniat că relația cu Republica Moldova reprezintă mai mult decât declarații politice și înseamnă tradiții, limbă și simțământ comun.
„Am vorbit despre necesitatea proiectelor comune, a înfrățirii între instituțiile de cultură ale celor două state și despre viitoarele proiecte care trebuie să vizeze inclusiv protejarea patrimoniului material. Mi-ar fi plăcut ca această discuție să fi fost despre rezultate, însă ea îmi confirmă, din nou, faptul că Institutul Cultural Român trebuie reformat spre a ne asigura promovarea și sprijinul culturii românești în afara graniței. Am găsit însă niște pârghii sănătoase pe care le putem folosi chiar de la nivelul Ministerului Culturii și urmează să pregătim un calendar de implementare a acestora alături de partenerii noștri”, a anunțat ministrul Bogdan Gheorghiu.
La rândul său, Andrei Năstase, liderul Platformei DA a remarcat că la Ministerul Culturii de la București s-a discutat și despre continuarea parteneriatului strategic existent dintre România și Republica Moldova privind promovarea valorilor istorice, culturale și artistice comune.
„Colegii mei, deputații Platformei DA, au vorbit despre problemele legate de necesitatea reluării programelor de completare a fondurilor de carte românească în bibliotecile școlare și publice, sporirea gradului de interacțiune și cooperare cu instituțiile cultural-artistice, susținerea reciprocă a cărții editate în editurile din România și Republica Moldova la târgurile de carte, încurajarea mobilității culturale și alte subiecte esențiale pentru revitalizarea spațiului românesc în Republica Moldova”, a mai adăugat Andrei Năstase.
Amintim că o delegație politică a Platformei Demnitate și Adevăr de la Chișinău, întreprinde, timp de trei zile, o vizită de lucru la București.