Refugiat din Basarabia din cauza secetei la 11 ani, Isac Juravschi s-a întors acasă odată cu războiul. Părinţii îi fuseseră deportaţi în Siberia, dar a continuat să spere în eliberarea teritoriilor româneşti. A ajuns până la Odesa, apoi a luptat pe frontul de vest, a fost rănit şi s-a întors în luptă. A primit mai multe decoraţii de la Casa Regală, niciuna recunoscută de regimul comunist, notează TVR Moldova.
Isac Juravschi s-a născut aprilie 1923, în localitatea Talmaz, judeţul Tighina ,din Basarabia, o comună cu 3000 de locuitori, situată pe malul Nistrului. Tatăl lui a fost pescar, iar mama croitoreasă. Destinul său s-a schimbat major la vârstă de 11 ani, când, într-o perioadă de secetă cumplită în Basarabia, a trebuit să se refugieze, singur, la Bucureşti. În Gara de Nord, în timp ce privea cu uimire la ce era în jurul său, a fost observat de generalul Alexandru Gavrilescu, care abia coborise şi el dintr-un tren. Aflând că este singur dar şi moldovean, ca şi el, ofiţerul l-a luat sub protecţia sa.
„M-a luat de mână şi m-a dus la Brigada 1 Grănicerească de artilerie. Acolo, a dat ordin să-mi fie luate măsuri şi să mi se confecţioneze ţinută din stofă ofiţerească, să primesc cizme. Şi mi-a zis: De aici încolo te vei numi Micul Napoleon!”, povesteşte Isac Juravschi.
Isac a primit de la general un ponei cu care a învăţat să călărească. În ziua de 10 mai a defilat călare alături de generalul Diviziei prin faţa tribunei Regelui Carol al II-lea. Calul era dresat să se lase într-un genunchi pentru a saluta. Micul soldat l-a impresionat pe Rege, care a ţinut să-l recompenseze.
Protejat în continuare de generalul Alexandru Gavrilescu, basarabeanul a urmat liceul, în Bucureşti. În anul 1940, când Basarabia a fost cedată Uniunii Sovietice, părinţii lui Isac au fost deportaţi în Siberia, fapt care l-a întristat foarte tare. Generalul a fost şi atunci alături de el şi l-a îmbărbătat, spunându-i că românii vor lua Basarabia înapoi. Nu după mult timp, România a intrat în război împotriva Uniunii Sovietice.
La doar 17 ani, el a plecat voluntar pe front pentru a elibera Basarabia. Botezul focului a fost în comuna Tuluceşti de lângă Galaţi. Trupele române au avansat şi au ajuns până în judeţul Tighina, aproape de casa părintească a lui Isac, cel ajuns acum la vârsta adolescentei. Apoi, a plecat spre Odesa, unde militarii români au cucerit o cazemată la Dalnic. A fost bătălie mare, deoarece era un punct fortificat care apăra portul Odesa. Acolo, Isac a dat dovadă de eroism. Date fiind statura şi alura sa, el a primit o misiune foarte importantă.
„Mi-a pus o grenadă care exploda cu întârziere, să merg târâş, s-o împing cu o prăjină, s-o bag pe crenelul cazematei – era calculată de nemţi – şi când ajungea în zona aia, exploda. Şi aşa s-a cucerit această fortificaţie”, povestește bărbatul.
Isac Juravschi a luptat şi pe frontul de Vest, unde a fost rănit, un fapt pe care pare să îl considere aproape nesemnificativ, din felul în care povesteşte aceasta cumpănă a vieţii sale.
„La Tisa, am uitat să spun, am fost rănit la piciorul stâng şi în spate de o schijă de obuz. La podul de pontoane, când l-am trecut, ne mitraliau nemţii de pe dig. Am trecut acolo şi am pus tunurile uşoare, aveam tunuri germane semiautomate, băgai obuzul, trăgeai, îl arunca afară automat. De acolo, rănit fiind, m-au transportat la Careii Mari, la castelul Károlyi de acolo. Acolo mi-au extras glonţul din picior şi m-au expediat la colegiul Carol, la Craiova”, subliniază acesta.
După un concediu de recuperare, Isac s-a întors pe front.
„Mi-am făcut o echipă cu care am plecat pe front şi am ajuns la Debrecen, unde i-am ajuns pe cei care făceau parte din Regimentul meu. Ne-am încadrat între ei şi am mers la Brno, bătălia de cucerire a Pragăi”, îşi aminteşte veteranul de război.
Pentru faptele sale de vitejie, Isac Juravschi a primit mai multe decoraţii din partea Casei Regale. După 1948, comuniştii au interzis purtarea acestor medalii. Mai mult, comuniştii l-au împiedicat să meargă în Cehoslovacia, unde urma să fie decorat pentru aportul său la eliberarea acestei ţări. Cehoslovacii nu au uitat însă de el.
ânărul Isac a urmat după război Institutul Geografic Militar, unde a intrat cu examen printre primii. A fost declarat chestor de an, motiv pentru care s-a încercat racolarea lui de către Securitate.
În primii ani ai României comuniste, ruşii căutau să-i vâneze pe toţi basarabenii, în special pe militari, să îi ducă în Basarabia. La sfatul unui apropiat, Isac a decis să se stabilească la Braşov, unde era mai în siguranţă. Aici a cunoscut-o pe prima soţie, care lucra la primărie. Era şefa Serviciului Stare Civilă. S-a angajat la Institutul de Cercetare şi Proiectare, unde a proiectat reţele de conducte de gaz metan şi a ajuns şeful Serviciului Studii şi Cercetare şi Proiectare teren.
La cei 98 de ani împliniţi de curând, colonelul Isac Juravschi se gândeste în continuare la România şi e la curent cu evenimentele geopolitice din zonă.
„Pentru mine, România înseamnă mama, patria mea. Familia mea e România. Fraţii mei mai mici sunt militarii de azi, pe care îi îmbrăţişez cu drag”, spune Juraavschi.
Veteranul de război a rămas fidel Vânatorilor de Munte, arma în care a fost încadrat şi Regele Mihai I, personalitate pe care fostul militar a admirat-o şi a respectat-o. În 1923 au fost înfiinţate primele divizii de vânători de munte din Armata Română, de aceea, Isac Juravschi spune că s-a născut odată cu Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” din Braşov, motiv pentru care vrea să-şi şi serbeze centenarul odată cu ea.
