Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Eugen CARPOV, a avut ieri o serie de întrevederi bilaterale cu reprezentanţii oficiali ai mediatorilor şi observatorilor implicaţi în reglementarea conflictului transnistrean, aflaţi într-o vizită de lucru în Republica Moldova pentru consultări înainte de prima reuniune oficială în formatul „5+2”.
Eugen CARPOV a avut un schimb de păreri pe marginea desfăşurării procesului de negocieri privind reglementarea transnistreană cu Serghei GUBAREV, reprezentant special din partea Federaţiei Ruse, Dan RUSSELL, reprezentant special din partea Statelor Unite ale Americii, Igor HARCENCO, reprezentant special din partea Ucrainei şi Miroslav LAJCAK, reprezentant special din partea Uniunii Europene.
Viceprim-ministrul a reiterat că, autorităţile Rep. Moldova rămîn pe poziţia că obiectivul-cheie al negocierilor oficiale urmează să fie elaborarea unui statut juridic special al regiunii transnistrene, ca parte integrantă a Republicii Moldova, cu respectarea principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului. În acest sens, Eugen CARPOV a menţionat că, Guvernul de la Chişinău apreciază susţinerea şi implicarea partenerilor internaţionali din formatul „5+2”.
Un subiect aparte în cadrul discuţiilor cu partenerii externi l-a constituit instalarea unilaterală de către structurile transnistrene a posturilor de control în preajma loc. Pohrebea şi pe malul stîng al barajului de la Dubăsari, fapt care a tensionat situaţia în regiune şi a creat obstacole suplimentare în calea liberei circulaţii a cetăţenilor între cele două maluri ale Nistrului.
La rîndul lor, interlocutorii s-au pronunţat în favoarea continuării rundelor de negocieri în formatul existent „5+2” şi s-au arătat dispuşi să contribuie eficient la elaborarea principiilor de desfăşurare a negocierilor oficiale, care ar determina o avansare dinamică în procesul de reintegrare a Republicii Moldova.
În continuarea consultărilor pe marginea organizării procesului de negocieri oficiale, astăzi, 4 noiembrie, viceprim-ministrul Eugen CARPOV va participa la o şedinţă comună cu reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor. Pe data de 5 noiembrie curent, aceştia urmează să întreprindă o vizită de documentare la Tiraspol.
Comunicatul Biroului pentru reintegrare
Foto: Dordebasarabia.ro