Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanţii oficiali ai mediatorilor şi observatorilor în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.
La întrunire au participat Giedrius ČEKUOLIS, Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Philip REMLER, Şeful Misiunii OSCE în Moldova, Serghei GUBAREV, Reprezentant special din partea Federaţiei Ruse, Daniel RUSSELL, Reprezentant special din partea Statelor Unite ale Americii, Igor HARCENCO, Reprezentant special din partea Ucrainei şi Miroslav LAJCAK, Reprezentant special din partea Uniunii Europene în procesul de negocieri. De asemenea, au mai participat Ambasadorii Extraordinari şi Plenipotenţiari ai SUA şi Ucrainei în Republica Moldova, respectiv, William MOSER şi Serghei PIROJKOV, precum şi Şeful Delegaţiei UE în Moldova, Dirk SCHUEBEL.
Părţile au efectuat un schimb de opinii cu privire la prima runda de negocieri în formatul 5+2, care urmează să aibă loc pînă la sfîrşitul lunii noiembrie a.c., la Vilnus (Lituania).
Prim-ministrul a salutat vizita mediatorilor şi observatorilor la Chişinău şi a mulţumit părţilor pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de negocieri, care, a subliniat el, a înregistrat anumite progrese.
„Ne-am fi dorit ca lucrurile să se desfăşoare mult mai rapid, dar, în acelaşi timp, conştientizăm faptul că pas cu pas vom reuşi să identificăm o soluţie de rezolvare a diferendului transnistrean, astfel încît această reglementare să fie una durabilă”, a spus premierul.
Prim-ministrul a reiterat disponibilitatea Chişinăului în cea ce priveşte implicarea plenară în acest proces.
„Dorim să avem un parcurs etapizat, care să presupună o rezolvare durabilă a problemelor. Toate acţiunile vor fi realizate într-un parteneriat sincer şi vom fi perseverenţi în acţiunile noastre”, a specificat Vlad FILAT.
Reprezentantul Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE (Lituania), Giedrius ČEKUOLIS a apreciat implicarea activă a Prim-ministrului în procesul de negocieri. Oficialul lituanian a menţionat rezultatele bune în acest sens obţinute la reuniunea de la Moscova în problema transnistreană.
Giedrius ČEKUOLIS a subliniat că vizita mediatorilor şi a observatorilor constituie un pas important în pregătirile către prima rundă de negocieri în formatul 5+2.
„Este un proces dificil, dar pas cu pas vom contribui la rezolvarea problemelor şi în acest scop vom folosi toate oportunităţile existente”, a mai spus Giedrius ČEKUOLIS.
Comunicatul Direcţiei comunicare şi relaţii cu presa din cadrul Guvernului Rep. Moldova
Foto: Romania-actualitati.ro