Pliantele electorale de propagandă ale PSRM au ajuns în vizorul CEC, după ce Alianța pentru Unirea Românilor a depus o contestație prin care a cerut excluderea Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor din cursa pentru alegerile parlamentare anticipate.
În contestația depusă de AUR se arată că pliantele socialiștilor și comuniștilor conțin informații calomnioase, discriminatorii, pline de ură și lipsite de adevăr la adresa unioniștilor, a Occidentului și a valorilor democratice, cum ar fi: „Astăzi, când pericolul distrugerii statalității moldovenești planează asupra Moldovei…”, „O grupare de politicieni incompetenți, unioniști aspiră să vină la guvernare, cu sprijinul Occidentului….”, „Partidele de dreapta au nevoie de destabilizare, dezbinare, conflict”, „Dacă dreapta politică va ajunge la guvernare, Moldova nu va mai exista” etc.
Mai mult, unioniștii fac trimitere la Codul Penal al Republicii Moldova, potrivit căruia „orice susţinere a comportamentului discriminatoriu în sfera politică, economică, socială, culturală şi în alte sfere ale vieţii, bazată pe criteriu de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie sau convingeri, sex, vîrstă, dizabilitate, opinie, apartenenţă politică sau pe orice alt criteriu constituie încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor pedepsită conform art. 176 și reprezintă infracțiune contra drepturilor politice”.
Potrivit președintelui AUR, Vlad Bilețchi, agitația făcută de Blocului Comuniștilor și Socialiștilor este îndreptată împotriva principiilor statului de drept, a unioniștilor, răspândește falsuri cu scopul de a stârni ura și panica în societate.
„Ne-am obișnuit deja ca socialiștii, comuniștii și toți trădătorii de neam să încalce legea fără pic de rușine. La fel cum au ordonat limitarea secțiilor de vot în diaspora, aceștia acționează orchestrat la comanda Kremlinului și folosesc aceleași tehnici murdare de propagandă. Din fericire, oamenii au înțeles cine sunt ei cu adevărat, iar acest lucru îl vor demonstra pe data de 11 iulie. Înțelegem că socialiștii și comuniștii sunt disperați, însă cerem ca legea să fie respectată”, a declarat Bilețchi.
Tot marți, 8 iunie, AUR a depus o contestație la Curtea de Apel Chișinău împotriva deciziei CEC de a limita secțiile de vot în diaspora.
Potrivit lui Vlad Bilețchi, prin decizia de a majora cu 7 numărul de secții de vot în diaspora, CEC continuă batjocura față de cetățenii din diaspora.
„Nu, domnilor! Noi nu acceptăm jumătăți de măsură, pentru că cei din diaspora, care au plecat în căutarea unei vieți mai bune, nu pot fi prostiți cu “7 secții în plus”. Astăzi, CEC a demonstrat încă odată că este o instituție subordonată politic. Sub presiunea societății, au majorat numărul de secții, deci posibilități și resurse există! AUR a contestat la Curtea de Apel decizia CEC și nu ne vom opri până nu vom obține dreptate pentru diaspora”, a mai spus acesta.
Comisia Electorală Centrală din Chișinău s-a răzgândit și va deschide 146 de secții de votare peste hotare, cu șapte mai multe decât hotărâse inițial. Hotărârea a fost luată marți, 8 iunie, în cadrul unei ședințe extraordinare de membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC). Proiectul a fost susținut cu 8 voturi pentru și unul contra.
Astfel, numărul secțiilor de votare peste hotare a fost majorat de la 139 la 146. Suplimentar, s-au adăugat secții de votare în Germania, Franța, Italia și Marea Britanie.