Liderul autoproclamatei republici transnistrene, Igor Smirnov, a sugerat organizarea unui referendum privind anexarea Transnistriei de către Ucraina.
„O dorinţă de a fi cu Ucraina cred că nu a dispărut. Desigur, încă de la început a existat o idee în acest sens. Să lăsăm comunitatea ucraineană să ia hotarârea, să organizeze un referendum şi asta este tot. Iar dacă oamenii hotărăsc sa fie cu Ucraina, atunci aşa să fie”, a răspuns Smirnov, într-un interviu pentru cotidianul Ukraina Moloda, când a fost întrebat dacă ar fi posibil, în opinia lui, ca locuitorii din Transnistria să fie de acord ca această regiune separatistă din Rep. Moldova să devină o regiune autonomă în cadrul Ucrainei, relatează Ukrainian News Agency.
Între 1924 şi 1940, regiunea a făcut parte din Ucraina, ca parte a Republicii Socialiste Sovietice Autonome Moldoveneşti, a argumentat liderul transnistrean. „Acesta este teritoriu al Ucrainei, dacă este să vorbim aşa. Al Ucrainei sovietice, subliniez, în cadrul (fostei) Uniuni Sovietice, în contextul în care Transnistria a fost o (regiune) autonomă a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, timp de 16 ani”, a subliniat el. Smirnov a mai precizat că a cautat anexarea la Ucraina încă de la începutul anilor ’90, împreună cu susţinătorii săi.
Totodată, Smirnov este sigur că regiunea separatistă va obţine recunoaşterea independenţei faţă de Republica Moldova. „Comunitatea internaţională ne va recunoaşte fără dubiu. Cât despre „reunirea” cu Republica Moldova – asta nu se va întâmpla niciodată!”, a adăugat liderul de la Tiraspol.
Conform spuselor sale, deja 87 de ţări din au stabilit relaţii comerciale cu Transnistria, ceea ce înseamnă o recunoaştere indirectă a regiunii.
Foto: Ziare.com
Notă Info Prut: Amintim că anterior Ministerul de Externe de la Kiev a făcut o declaraţie oficială care stipulează că Transnistria este un teritoriu aflat în componenţa Republicii Moldova şi trebuie să se întoarcă sub controlul guvernului de la Chişinău. Şi oficialii de la Kiev sunt sceptici în ceea ce priveşte eventuala anexare a Transnistriei, deoarece poate provoca o revizuire a frontierelor ucrainene