Astăzi, 15 iunie 2021, se împlinesc 132 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului național Mihai Eminescu.
În 1867, s-a angajat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, ulterior devenind sufleor şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. Cu această trupă a mers în turnee, continuând să publice poezie şi proză şi să facă traduceri. În 1868, începea proiectul de roman „Geniu Pustiu”.
Între 1869 şi 1872 a fost student la Viena, mai precis „auditor extraordinar” la facultăţile de filosofie şi drept. Aici se va împrieteni cu Ioan Slavici şi o va cunoaşte pe Veronica Micle. Totodată, a început să colaboreze la publicaţia Convorbiri literare. Între anii 1872 şi 1874 a fost student „extraordinar” la filosofie, la Berlin, cu o bursă acordată de cenaclul Junimea, dar nu s-a prezentat la examene.
În septembrie 1874 era numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, iar Eminescu preda şi logică, la Institutul academic, în locul lui A. D. Xenopol. În 1875, rămas fără slujbă, Eminescu a primit postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la Curierul de laşi, unde numeroase rubrici erau realizate de el fără semnătură. A frecventat cu regularitate şedinţele Junimii, unde l-a introdus şi pe Ion Creangă. Tot în această perioadă s-a îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877, invitat să intre în redacţia ziarului Timpul, Eminescu a părăsit Iaşiul şi a venit la Bucureşti, unde s-a dedicat gazetăriei. În 1880 era redactor-şef al publicaţiei. Din această perioadă datează unele dintre marile lui poeme, precum „Scrisorile” şi „Luceafărul”.
Pe 6 august 1879 a murit Ştefan Micle, iar văduva acestuia, Veronica, a venit la Bucureşti, şi-au făcut planuri de căsătorie, la care poetul a renunţat în anul următor.
În iunie 1883, Mihai Eminescu se îmbolnăvește grav. În decembrie același an, îi apare volumul „Poezii”, singurul tipărit în timpul vieții. Anii care s-au scurs până la trecerea la cele veșnice sunt ani de boală, cu reveniri și recăderi din ce în ce mai dese. Practic, în această perioadă, poetul nu scrie nimic sau foarte puțin. În februarie 1889 este internat din nou la Sanatoriul dr. Șușu, unde, la 15 iunie, decedează în urma unei endocardite vechi și este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.
Opera lui Eminescu rămâne o valoare incontestabilă, iar actualitatea scrierilor sale sunt recunoscute pe întreg spațiul românesc, dar și pe continentul european. În 1948, poetul a devenit post-mortem membru de onoare al Academiei Române pentru moștenirea culturală valoroasă pe care a lăsat-o. Mai târziu, la Chișinău, a fost inaugurat bustul lui Mihai Eminescu în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”.
