„Suntem dezămăgiţi – am obosit!”. Această este poziţia partidului Politic Democraţia Acasă referitor la situaţia social-politică din Republica Moldova pe care şi-au făcut-o publică luni, 7 octombrie, în cadrul unui breifing de presă la Info-Prim Neo.
Preşedintele partidului, Vasile Costiuc, a declarat că membrii formaţiunii sunt profund dezămăgiţi de tot ce se întâmplă în Rep. Moldova şi au obosit să urmărească neputincioşi starea negativă a lucrurilor, iar ca partid politic extraparlamentar au obligaţia morală să ia atitudine faţă de toate încălcările care se produc.
„Noi, generaţia 7 aprilie, care am participat la protestele din 2009 şi am contribuit esenţial la schimbarea guvernării de atunci, ne-am dorit un alt tip de administrare a statului, însă, cu regret, în perioada care a urmat de la 2009, acţiunile guvernării actuale nu se deosebesc cu nimic de cea precedentă. Cineva vorbeşte despre soluţii, cineva vorbeşte despre schimbări până la capăt, cineva ne vorbeşte foarte frumos despre o Moldovă fără săraci sau fără sărăcie, aşa şi nu este clar fără ce, poate fără cetăţeni? Noi însă, am obosit să urmărim indiferenţi cum cineva ne distruge ţara noastră”, a comunicat Vasile Costiuc.
Alina Stavila, membrul partidului, a declarat că au obosit de faptul că, în fiecare zi, cetăţenii sunt martorii unui spectacol dureros. Tânăra susţine că cea mai mare parte a populaţiei este umilită şi înjosită, deoarece trăieşte sub pragul sărăciei. „În ultimele săptămâni am observat că pe străzile oraşului au apărut tot mai mulţi oameni care-şi scot disperaţi din casă bunurile, obiecte şi le vând în stradă ca să nu moară de foame. Tragic e că pe tot mai mulţi bătrâni îi întâlnim pe la colţuri cu mâinile întinse. Tot mai multe mame cu copii bat în uşile instituţiilor de stat în speranţa că vor beneficia de ajutor şi vor găsi dreptate”, a menţionat Alina Stavila.
Potrivit lui Pavel Gribinenco, membru al partidului, construcţia bugetului public naţional este una ineficientă, lipsită de orice perspectivă şi strategie clară stabilită pe termen lung.
Radj Cărbune, membru al partidului, a declarat că în domeniul educaţiei şi al ştiinţei se atestă „un dezastru total, iar presupusele reforme din ultimii ani au arătat că nu sunt funcţionale” – cadrele didactice fiind lipsă, salariile mici, instituţii de învăţământ închise. „De altfel, domeniul educaţional-didactic şi celelalte sfere de activitate se află într-un stadiu de putrefacţie. Cu toţii cunoaştem că per ansamblu învăţământul s-a transformat într-o activitate economică. Oare în asemenea condiţii dorim să ne creştem şi să ne educăm copii? Credem că actuala guvernare nu este la curent că un stat dezvoltat, în primul rând, pune accentul pe o educaţie şi pe un învăţământ pus bine la punct”, a mai spus Radj Cărbune.
Vasile Fotescu, membru al partidului, a declarat că drumurile din Chişinău nu sunt reparate, iar reparaţiile care se fac sunt pseudoreparaţii. El susţine că a obosit de faptul că pe străzile din Chişinău este întuneric, oraşul este murdar, lucru care demonstrează ineficienţa autorităţilor publice locale, deoarece interesul personal se pune mai presus decât interesul societăţii . „Am obosit de faptul că în Consiliul municipal nu se mai găseşte acea ordine şi nu se mai găseşte acel numitor comun. Am obosit de faptul că primarul general îşi demonstrează incompetenţa în Chişinău şi problemele chişinăuienilor rămân nesoluţionate. Noi am obosit”, a conchis Vasile Fotescu.
Mişcarea Democraţia Acasă s-a reorganizat în partid politic în septembrie 2011.
Sursa: Info-Prim Neo