România va fi, începând cu 1 octombrie, țară de tranzit pentru gazul menit să asigure consumul părții de vest a Republicii Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de Ion Sterian, directorul general al Transgaz, la conferința Romanian Energy Hub, transmite profit.ro.
În prezent, prin Ucraina, pe fostul coridor transbalcanic, mai tranzitează doar gazul destinat alimentării Republici Moldova, de la 1 aprilie 2021, inclusiv România importând gaz rusesc prin TurkStream.
Ion Sterian afirmă că, până la sfârșitul lunii august-începutul unii septembrie, vor fi finalizate și stațiile de comprimare Onești și Gherăiești, menite a permite exportul de gaze în Republica Moldova și implicit înlocuirea rutei ucrainene cu cea românească.
„Suntem în discuții cu Moldovagaz. Odată cu cele 2 stații de la Onești și Gherăiești se va finaliza și gazoductul Onești-Gherăiești-Letscani care se-ntregește cu gazoductul Ungheni-Chișinău și de la 1 octombrie, între 4,5 și 6 milioane mc (pe zi, probabil – n.r.), vor merge către Republica Moldova pentru a asigura consumul de gaze pe partea de Chișinău, care este cel mai mare consumator de gaze din Republica Moldova. Avem cereri, din partea autorităților reprezentate prin Moldovatransgaz, de a depozita gaze în România. Și va fi o întâlnire, Romgaz, Transgaz, Modovagaz și nu în ultimul rând Depogaz, pentru că, după legislația din Republica Moldova, partea de înmagazinare este 20% din consumul lor total anual și va acoperi vârfurile de consum pentru Republica Moldova”, a afirmat Sterian.
Potrivit sursei citate, Republica Moldova are un consum anual de aproximativ 1 miliard de metri cubi. Cel mai probabil prin România va trece doar gazul necesar alimentării Chișinăului și părții de vest, iar volumul de gaz care ar putea fi înmagazinat în depozitele operate de Depogaz ar fi de aproximativ 100 de milioane de metri cubi. Gazul care va ajunge în Republica Moldova va fi probabil tot rusesc, și nu unul achiziționat de la producători români, Moldovagaz fiind deținută în proporție de 50% de Gazprom, de 35% de Guvernul Republicii Moldova și de 14% de separatiștii din regiunea transnistreană.