Să spun că problematica bilingvismului e un subiect nou în Rep. Moldova ar însemna să mă mint pe mine și să ignor adevărul. De când suntem independenți ne împotmolim în problema bilingvismului, a conflictelor lingvistice cu minoritățile și a identității noastre. E absurd să ignorăm existența acestor fenomene sociale mai ales într-o societate a cărei limbă poartă două denumiri, unde populația adoptă două discursuri identitare, oscilând între ele și neștiind cine sunt, într-o societate unde minoritățile naționale (ucrainenii, bulgarii și găgăuzii) au fost atât de rusificate încât și-au abandonat, în mare parte, limba maternă în favoarea limbii ruse. Dacă mergi pe străzile capitalei și a orășelelor moldovenești îți sar în ochi nenumărate anunțuri, afișe publicitare, panouri, inscripții de genul „șkaturkă, vagoncă, penoplast, strișcă, kran” și multe altele încât te întrebi ce limbă vorbesc moldovenii pentru că cea de pe panourile publicitare nu seamănă nici cu româna, nici cu rusa…
Recent, postul tv Publika a difuzat un talk-show a cărui temă a fost exact bilingvismul și conflictele lingvistice. Pe lângă faptul că emisiunea a debutat oribil și rușinos de oribil – unul din prezentatori vorbind în limba rusă și celălalt în română, dând exemplu și invitaților emisiunii care pe lângă faptul că amestecau cele două limbi între ele mai veneau și cu niște idei „minunate” în privința fenomenului de bilingvism. Înțeleg un lucru – conflictele lingvistice reprezintă o problemă a întregii societăți, dar nu oricine are competența să ofere sfaturi în această situație. Pentru ce mai există lingviști, sociolingviști și dialectologi dacă moș Vasile spune că lui i se pare normal să vorbim păsărește că doar de! am trăit cu rușii mulți ani împreună.
Vă spun totuși părerea mea, a unei persoane care a citit despre contactele lingvistice cam ultimii 5 ani din viață, dedicându-mi timpul și resursele acestei teme de cercetare sociolingvistică. Deși aproape toți avem impresia că bilingvismul este sau ar trebui să fie o excepție, din contra, este o normalitate, una din manifestările cele mai obișnuite ale
competenței lingvistice umane, un fenomen comun majorității țărilor lumii. A fi bilingv nu înseamnă a vorbi câte puțin din ambele limbi, ci capacitatea unui individ de a utiliza foarte bine două limbi, alternându-le în diferite situații de comunicare, fără a le amesteca. Desigur, bilingvii „perfecți”, care vorbesc bine atât o limbă, cât și pe cealaltă sunt foarte puțini. Deși majoritatea moldovenilor se bat cu pumnul în piept că sunt bilingvi, de fapt cei care cunosc bine ambele limbi sunt foarte puțini. Moldovenii au impresia că dacă în limbajul de zi cu zi utilizează jargonul rusesc de genul – pațan, talkovo, prikol, diskachi, etc. sunt deja bilingvi.
Conflictele lingvistice sunt firești într-o societate ca cea din Rep. Moldova, unde o limbă minoritară a deținut multe decenii statutul de limbă dominantă, superioară, de comunicare interetnică. Întâmplător (sau nu) această limbă aparține unei minorități care nu reprezintă nici
măcar 10% din totalul populație și care aparține nu doar minorității ruse, ci comunității rusofone, o comunitate cu care se identifică atât ucrainenii, găgăuzii, cât și bulgarii, aceștia abandonându-și limba maternă în favoarea limbii ruse. Care dintre voi ați fost măcar o dată la
Comrat veți confirma faptul că pe străzile orașului se aude mai mult limba rusă, pe ici pe acolo găgăuza și rar de tot româna.
Suntem o societate măcinată de probleme identitare și totuși se găsesc persoane care afirmă că pe ei nu-i deranjează bilingvismul sau chiar oficializarea limbii ruse. Normal că nu-i deranjează pentru că nu au suficientă mândrie umană în ei, lăsându-se călcați în picioare de orice venetic venit aievea. Eu sunt împotriva bilingvismului rus-român pentru că acesta este dăunător. Și nu doar dăunător. Într-o societate, două limbi niciodată nu vor avea un statut de egalitate, niciodată nu vor avea funcții sociale echilibrat împărțite. Mereu una va avea statut de limbă dominantă și cealaltă de limbă dominată. Limbile sunt ca speciile de animale – între ele se instaurează o luptă pentru supremație și pentru supraviețuire, iar aceea care are o susținere financiară mai puternică, un statut social mai prestigios, aceea o va asimila mai devreme sau mai târziu pe cealaltă. Cu toate că limba rusă este limba unei minorități, în
Republica Moldova aceasta a avut întotdeauna un statut privilegiat, în mod eronat și nedrept față de limba etniei majoritare. Conflictele lingvistice din societatea din Rep. Moldova sunt rodul anilor în care am fost sovietizați și ni s-a inoculat faptul că limba română este o limbă
inferioară, țărănească. Deși mulți dintre „bilingvii” din R. Moldova aduc argumente solide sau mai puțin solide, susținând că bilingvismul rus-român e un lucru bun, acordându-ne avantajul de a cunoaște două limbi, eu cred că acesta este dăunător, semănând cu mucegaiul
care, după ce a cuprins un perete, nu mai pleacă decât cu mare greu sau niciodată.
A discuta la emisiuni, la conferințe, la radio sau pe bloguri despre bilingvism nu e un lucru rău. Din contra, e un semn că societatea conștientizează că există un dezechilibru, o problemă pe care trebuie să o confrunte. Dar problema trebuie pusă în mod corect și în termenii corecți, analizând toate aspectele acesteia și luând în calcul un lucru foarte important – nicăieri o etnie minoritară nu poate impune majorității limba sa, mofturile sale, cultura sa pentru că e împotriva firii umane.
Autor: Lilia Cazacu pentru
Imagine: Trombon.ro
