Președinții Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei au semnat o declarație comună în calitate de parteneri asociați ai UE, astăzi, la Batumi, Georgia.
Oficiali au subliniat că s-au reunit pentru a consolida cooperarea trilaterală dintre respectivele state în ceea ce privește integrarea europeană și pentru a reitera angajamentul de a lucra împreună pentru un viitor european pașnic, democratic și prosper al Georgiei, R. Moldova și Ucrainei.
„Reafirmăm angajamentul nostru neclintit de a avansa în continuare procesul de integrare în Uniunea Europeană prin reforme cuprinzătoare pentru consolidarea instituțiilor noastre democratice și de a armoniza progresiv legislația din sectoarele relevante cu elementele cheie ale acquis-ului UE. Acordurile de Asociere cu Uniunea Europeană sunt foile de parcurs esențiale pentru reforme și punerea lor continuă în aplicare constituie baza pentru consolidarea asocierii politice și aprofundarea integrării economice și sectoriale cu Uniunea Europeană a celor trei Parteneri Asociați. Acordarea perspectivei europene celor trei Parteneri Asociați va fi un stimulent puternic și va oferi un impuls pentru reforme mai profunde și mai cuprinzătoare. În acest context, reamintim că, în conformitate cu articolul 49 din TUE, Georgia, Republica Moldova și Ucraina, în calitate de state europene, respectând valorile europene și angajându-se să le promoveze, pot solicita să devină membre ale Uniunii Europene”, se arată în document.
Cei trei șefi de stat au convenit să lucreze în continuare cu instituțiile UE pentru punerea în practică a tuturor oportunităților și potențialului oferit de prevederile Acordurilor de Asociere privind Zonele de Liber Schimb Aprofundate și Cuprinzătoare.
Totodată, președinții și-au reiterat sprijinul constant pentru Parteneriatul Estic bazat pe asumare comună, angajamente reciproce și principii de diferențiere și incluziune.
Aceștia s-au angajat să lucreze îndeaproape pentru a spori rezistența de a răspunde mai bine provocărilor la securitatea regională și cea europeană. „Ne-am angajat să cooperăm cu Uniunea Europeană în ceea ce privește Politica de Securitate și Apărare Comună (PSAC), inclusiv în combaterea amenințărilor hibride, consolidarea rezilienței cibernetice, combaterea dezinformării, dezvoltarea platformelor de cooperare cu agențiile și serviciile relevante ale UE. (…) Așteptăm consolidarea cooperării dintre țările noastre și cu partenerii noștri de la Marea Neagră pentru a asigura securitatea și stabilitatea în regiunea Mării Negre”.
În context, semnatarii declarației și-au exprimat recunoștința pentru sprijinul ferm acordat de UE suveranității și integrității teritoriale în cadrul frontierelor recunoscute la nivel internațional ale Georgiei, Republicii Moldova și Ucrainei.
„De asemenea, salutăm rolul și angajamentul mai mare al UE în identificarea și punerea în aplicare a soluțiilor pașnice pentru conflictele destinate restabilirii integrității teritoriale a statelor noastre. Este clar că tentativele Rusiei de anexare și ocupare ilegală a teritoriilor Georgiei, agresiunea acesteia în estul Ucrainei și ocuparea temporară a Crimeii, precum și conflictul nerezolvat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova reprezintă o amenințare serioasă pentru regiune și Europa în ansamblu. Suntem gata să explorăm împreună cu UE modalitățile de a realiza reglementarea pașnică a conflictelor și de a asigura pacea, stabilitatea și securitatea pe termen lung în regiune, inclusiv prin rolul și angajamentul sporit al UE”, au mai punctat cei trei președinți.
Totodată aceștia au remarcat că aderarea la Uniunea Europeană este un obiectiv care unește R. Moldova, Ucraina și Georgia. „Integrarea europeană nu are alternativă pentru țările noastre și nicio parte terță nu ar putea influența această alegere suverană. Am realizat deja progrese considerabile în relațiile noastre cu Uniunea Europeană. Susținuți de voința puternică a popoarelor noastre de a deveni parte a familiei europene, suntem uniți în hotărârea noastră de a lucra în vederea obținerii recunoașterii perspectivei europene pentru Georgia, Moldova și Ucraina, deschizând calea pentru viitoarea aderare a celor trei state la UE”, se mai arată în declarație.
Amintim că Maia Sandu, președintele R. Moldova, a participat astăzi la cea de-a 17-ea ediție a Conferinței internaționale de la Batumi, alături de omologii săi din Georgia și Ucraina, dar și de președintele Consiliului European.