Erasmus+, programul UE pentru educaţie, formare, tineret şi sport, și-a publicat obiectivele propuse pentru perioada 2021-2027. Printre acestea, se numără mobilitatea persoanelor în scop educațional, activități de participare a tinerilor și activități DiscoverEU, precum și programe care oferă oportuinități de învățare a limbilor străine.
Obiectivul general al programului este de a sprijini, prin învăţarea continuă, educaţional şi profesional dezvoltarea personală a oamenilor în Europa şi nu numai, contribuind astfel la creştere durabilă, locuri de muncă de calitate şi coeziune socială, pentru stimularea inovaţiei şi pentru consolidarea identităţii europene şi cetăţenie activă.
Doar ţările membre ale Uniunii Europene, dar şi unele state asociate şi recunoscute ca state partenere/candidate de a fi membre UE, pot conform Regulamentului Programului Erasmus + fi eligibile pentru programele propuse spre finanţare.
România, ca stat membru UE oferă toate aceste oportunităţi tinerilor, fiind una din ţările care poate aplica la toate programele oferite de Promanul Erasmus +, spre deosebire de Republica Moldova, care are acces la program sub rezerva unor condiţii şi criterii specifice.
Astfel, foarte mulţi studenţi din România aleg să studieze pentru o anumită perioadă în străinătate la o instituţie parteneră de învăţământ superior sau să efectueze un stagiu într-o întreprindere, un institut de cercetare, un laborator, o organizaţie sau orice altă activitate relevantă la un loc de muncă în străinătate.
Universităţile de unde au aplicat cei mai mulţi studenţi din România pentru o mobilitate la o altă universitate parteneră sunt Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea din Oradea, iar cei mai mulţi studenţi care au optat pentru un schimb de experienţă în România vin din ţări ca Ungaria, Spania şi Franţa.
Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale este agenţia naţională din România care de mai bine de 20 de ani gestionează cel mai apreciat Program european Erasmus+, oferind consultanţă şi ajutor celor interesaţi.