Un colecționar din Republica Moldova și-a doborât propriul record și a intrat din nou în Cartea Recordurilor cu cea mai mare colecție de potcoave.
În 2011, colonelul în rezervă Petru Costin, din Chişinău, a fost inclus în Guiness Book pentru că a adunat 3200 de potcoave, iar acum are de 4 ori mai multe. Acesta a avut mai multe tentative de a-și înregistra cel de-al doilea record, inclusiv, acum un an, pe atunci când avea 12 mii de potcoave, dar Comisia de la Guiness Book a fost extrem de riguroasă, transmite TVR Moldova.
„Am avut trei tentative. Prima, după cea din 2011 a fost pe 27 august, anul trecut, 12 mii de exponate am expus, însă acolo au fost câteva greşeli. Am repetat a doua oară, asta a fost pe 2 ianuarie curent, iar au fost greșeli,”, a explicat colecționarul.
Totuși, Petru Costin nu a renunțat și a continuat să adune potcoave, până când a adunat aproape 14 000 de astfel de obiecte. „Pe 4 iulie 2021, a fost a treia încercare. Din partea dreaptă spre stânga au fost aruncate aceste 7 tone de potcoave- 13.855 de potcoave în 6 ore şi 48 de minute şi 11 secunde. Am pus-o ca Record mondial în faţa martorilor, specialiştilor independenţi în faţa unei camere video„, a adăugat sursa.
De această dată, efortul a fost răsplătit. Petru Costin a reuşit să-şi doboare propriul record şi a fost inclus, pentru a doua oară, în cartea Recordurilor Guiness pentru cea mai numeroasă colecţie de potcoave de pe planetă. Certificatul care confirmă succesul obţinut urmează să ajungă curând la Chişinău.
„De ce să nu arătăm tricolorul nostru iarăşi în Cartea Recordurilor Mondiale. Eu sunt mulţumit şi fericit că sunt acela care a bătut recordul acesta mondial ca colecţionar„, a mai spus basarabeanul.
Cea mai veche potcoavă din colecţia lui Petru Costin datează din secolul al XIV-lea. Multe dintre obiectele de preţ adunate cu migală în zeci de ani vor fi expuse într-un muzeu personal din oraşul Ialoveni. Restul, le va dona pentru crearea unor sculpturi inedite la Chişinău, dar şi la Buzău.
„Am fost primit de către primarul orașului Chişinău și am discutat să-mi dea undeva într-un parc un spațiu, unde aș expune o sculptură mare din potcoave, ori o potcoavă mare din potcoave. Și a doua sculptură va fi la Buzău. Am fost invitat de primarul orașului și ne gândim să facem și acolo o sculptură din potcoave„, a spus colecționarul.
Petru Costin este unul dintre cei mai mari colecţionari din Republica Moldova. Colonelul în rezervă a adunat, timp de cinci decenii, zeci de mii de exponate, printre care obiecte medievale, uniforme militare, costume ale cosmonauților, dar și sute de obiecte din perioada sovietică.
Cu sprijinul autorităţilor din raionul Ialoveni şi Consiliul judeţean Alba Iulia, din România, bărbatul şi-a amenajat un muzeu în clădirea unei foste şcoli. Deschiderea oficială va fi la sfârşitul lunii august. Chiar dacă nu e complet amenajată, Galeria Petru Costin are deja uşile deschise şi primeşte vizitatori din toată lumea.