Proiectul SMURD – 2 „Îmbunătăţirea infrastructurii de operare a Serviciului Mobil de Urgenţă, Resuscitare şi Descarcerare (SMURD) şi de pregătire a personalului de intervenţie în situaţii de urgenţă în zona transfrontalieră dintre Republica Moldova şi România”, finanţat de Comisia Europeană, în cadrul Programului Operaţional Comun România-Republica Moldova, 2014-2020, a fost lansat oficial.
Potrivit Ministerului Sănătăţii de la Chişinău, evenimentul a avut loc la Iaşi, în incinta Palatului Culturii, unde au participat secretarul de stat pe situaţii de urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne al României, Raed Arafat; secretarul de stat al Ministerului Sănătăţii din Republica Moldova, Zinaida Bezverhni; secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Alexandru Oprea şi şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI (IGSU), Mihail Harabagiu.
„România deţine o experienţă bogată în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi îmbunătăţirea serviciilor de acordare a asistenţei medicale de urgenţă. În acest context, avem mari speranţe în rezultatele acestui proiect, pentru ca cetăţenii Republicii Moldova să beneficieze de servicii medicale de urgenţă de înaltă calitate, la ei acasă. Îmi exprim recunoştinţa României pentru deschiderea şi suportul de a contribui la salvarea de vieţi”, a subliniat secretarul de statal Ministerului Sănătăţii de la Chișinău, Zinaida Bezverhni.
Potrivit proiectului, în perioada anilor 2021-2023, urmează să fie construită Unitatea de Primiri Urgente (UPU) în cadrul Institutului de Medicină Urgentă şi reconstruită UPU din cadrul Spitalului Clinic Bălţi.
Construcţia UPU va fi realizată conform rigorilor naţionale şi internaţionale, ceea ce va permite acordarea asistenţei medicale de urgenţă în dependenţă de tipul urgenţei: Cod roşu (zona de triaj şi zona de resuscitare);Cod galben (zona pentru evaluare şi tratament imediat); Cod verde (zona pentru evaluare şi tratament a urgenţelor minore).
Totodată, în parteneriat cu IGSU al MAI din Republica Moldova, Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne din România şi Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, vor fi realizate o serie de măsuri, printre care: reconstrucţia şi operaţionalizarea a două puncte de operare SMURD în municipiul Ungheni şi oraşul Cantemir, reconstrucţia şi amenajarea Unităţilor de Salvatori şi pompieri din mun. Ungheni şi oraşul Cantemir, construcţia a patru platforme autorizate de aterizare – decolare pentru elicopterele SMURD în preajma a 4 spitale din R. Moldova: la Chişinău, Bălţi şi Cahul, procurarea şi dotarea parcului SMURD cu 10 autospeciale de intervenţie „FRAP” şi 4 autospeciale de descarcerare grea, pentru acordarea primului ajutor calificat şi transportarea pacienţilor la spital, precum şi pentru efectuarea lucrărilor de descarcerare şi salvare.
Proiectul, care este implementat în perioada 28 iulie 2019-27 decembrie 2022, este în valoare de peste 10 milioane de euro, din care finanţare nerambursabilă prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI) este de 6,42 milioane de euro.
Proiectul SMURD a fost demarat în Republica Moldova, în anul 2014, când a fost semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, privind ajutorul reciproc pentru intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale, care a contribuit la îmbunătăţirea serviciilor de urgenţă publică în zona transfrontalieră, inclusiv crearea unei infrastructuri de frontieră pentru intervenţiile transfrontaliere aero-medicale.
Ca rezultat al primului proiect, în municipiul Cahul au fost fortificate capacităţile comune de intervenţie şi colaborare între IMSP Spitalul Raional Cahul şi Serviciul paramedical SMURD al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă al Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, UPU a SR Cahul a fost dotată cu o autospecială tip C-1 terapie intensivă mobilă (reanimobil).
Până în prezent, începând cu anul 2014, în Republica Moldova s-au efectuat 115 misiuni de evacuare a pacienţilor aero-medicale, inclusiv 52 cu suportul Î.S. „Moldaeroservice” şi 61 de misiuni aero-medicale secundare în cadrul Programului operaţional de cooperare transfrontalieră Republica Moldova-România.