Interviu cu Anatol Popescu, preşedintele Asociaţiei „Basarabia” din regiunea Odesa, Ucraina
Reporter: Domnule Anatol Popescu, alături de alţi lideri de opinie din comunităţile româneşti din Ucraina, aţi avut o întrevedere cu Ministrul de Externe al României, Teodor Baconschi, în timpul vizitei Excelenţei Sale la Kiev. Care au fost aspectele abordate de partea română şi, respectiv, de reprezentanţii comunităţii româneşti din Ucraina?
Anatol Popescu: Dialogul româno-român din 10 noiembrie 2011 de la Kiev a avut o importanţă deosebită mai ales pentru delegaţiile din provinciile istorice româneşti aflate azi în componenţa Ucrainei. Ministrul român de externe, Excelenţa Sa Teodor Baconschi, a acordat un spaţiu considerabil din timp pentru o întrunire cu delegaţia românilor din Ucraina, în ziua în care a avut întrevederi la cel mai înalt
nivel cu ministrul ucrainean de externe, preşedintele parlamentului de la Kiev, primul ministru şi preşedintele Ucrainei, dl Ianukovici.
Printre principalele subiecte de discuţii, abordate de ambele părţi, în interesul comunităţilor româneşti din Ucraina, s-au enumerat:
*încheierea de către guvernele celor două state a acordului privind micul trafic de frontieră;
*deschiderea unor noi puncte de trecere a frontierei, lucru care ar înlesni considerabil circulaţia transfrontalieră a populaţiei (inclusiv a celei româneşti din Ucraina şi a minoritarilor ucraineni din România) din judeţele/regiunile limitrofe;
deschiderea Institutului Cultural Român de la Cernăuţi, ca o replică a Centrului Cultural de Informare a Ambasadei Ucrainei din Bucureşti inaugurat acum câţiva ani de preşedintele Iuşcenko;
*unele aspecte privind regimul de recunoaştere a diplomelor de studii obţinute în România de către Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei din Ucraina, în sensul debirocratizării procedurii de legalizare a diplomelor, etc.
R: Atât Teodor Baconschi, cât şi omologul său ucrainean, Konstantin Grişcenko, au declarat că relaţiile dintre România şi Ucraina s-au îmbunătăţit semnificativ. Se resimte această apropiere?
A.P: Deocamdată, din observaţiile mele personale – a mai dispărut din mass-media celor două state (adică nu s-au mai publicat recent…) articolele de acuzare reciprocă asupra diverselor relaţii politice, social-economice, culturale şi istorice. Foarte probabil că acest lucru nu este deloc întâmplător, şi aceste subiecte vor recidiva cu ocazia primului eşec de dialog. Prea devreme pentru a resimţi un adevărat “dezgheţ”. Foarte probabil ca relaţiile româno-ucrainene să se amelioreze cumva “natural” – spre primăvara 2012.
R: Teodor Baconschi a mai declarat într-un interviu că minoritatea românească din Ucraina ar trebui să fie loială faţă de Kiev. V-a explicat Ministrul de Externe acest punct de vedere? Nu sunteţi destul de loiali la ora actuală?
A.P: Timp de 20 de ani comunităţile româneşti din Ucraina, divizate artificial prin instrumente politice (cum este factorul-cheie al “moldovenismului” din regiunea Odesa), dar şi prin situarea geografică neprielnică din punct de vedere al comunicării dintre cele trei mari comunităţi din Maramureşul Istoric, regiunea Cernăuţi şi Sudul Basarabiei, au dat dovadă de un veritabil exces de loialitate faţă de statul ucrainean, precum şi de o deschidere spre dialog cu autorităţile statului nostru de cetăţenie.
R: România a declarat constant că susţine aspiraţiile europene ale Guvernului de la Kiev. Este pregătită Ucraina să adere la marea familie europeană din punctul de vedere al respectării drepturilor minorităţilor naţionale?
A.P: La acest capitol, tânărul stat ucrainean mai are încă foarte multe de învăţat şi de implementat, chiar şi în comparaţie cu unele foste “republici-surori”. Personal sunt foarte sceptic în ce priveşte viitorul european al Ucrainei. În acest sens, oportunităţile pentru moment nu coincid cu interesele anumitor factori politici de decizie. Conglomeratul de factori intrinseci şi externi sfâşie, de ani de zile, orice iniţiativă în acest sens. Cu siguranţă, problematica respectării efective a drepturilor minorităţilor naţionale nu poate fi trecută cu vederea, la acest capitol existând dezbateri frecvente cu implicarea celor mai mari grupuri minoritare din Ucraina – comunităţile rusă, română şi maghiară.
R: Teodor Baconschi a mai declarat la Kiev că o eventuală şedinţă a Comisiei interguvernamentale privind situaţia etnicilor români-ucraineni din Ucraina şi România va oferi posibilitatea de a stabili câteva obiective clare pe o agendă comună. Care sunt priorităţile evocate de românii din regiunea Odesa?
A.P: Fundamentul comunităţilor românofone locale din regiunea Odesa a fost din toate timpurile şcoala şi biserica. Dacă în perioada sovietică (1944-1991) numărul şcolilor cu predare în limba română (zisă “moldovenească” tot de sovietici) s-a diminuat de trei ori (!!!), atunci perioada de independenţă de 20 de ani ai Ucrainei o putem egala cu “reuşita” comuniştilor, întrucât din cele 18 şcoli cu predare în limba română care au existat în perioada 1991-1997 în anul 2011 azi mai avem doar 6 şcoli cu predare integrală în limba “moldovenească”. Redenumirea, pentru a câta oară a limbii române în moldovenească, pentru regiunea Odesa, a avut loc imediat după semnarea… tratatului de bună vecinătate dintre România şi Ucraina din 1997… Obiectivul principal al comunităţii româneşti din regiunea Odesa îl consituie uniformizarea şi unificarea programului de învăţământ pentru românii şi moldovenii din Ucraina – un măr al discordiei pentru noi, şi un punct ochit pentru neprietenii neamului nostru. Despre celelalte obiective s-a discutat enorm de mult şi sunt destul de bine mediatizate.
R: Care este relaţia actuală a comunităţii româneşti din sudul Basarabiei cu Consulatul General al României la Odesa? Există un alt gen de activitate comună, pe lângă solicitarea şi oferirea vizei?
A.P: Mediul asociativ românesc din regiunea Odesa apelează frecvent la serviciile consulare oferite de misiunea diplomatică română de la Odesa. La acest capitol suntem de fiecare dată ajutaţi şi sprijiniţi, întrucât puţinele asociaţii româneşti din regiune derulează frecvent câteva programe cu implicare transfrontalieră. Adesea diplomaţii români răspund invitaţiilor ONG-urilor româneşti, fiind prezenţi la manifestările din sânul comunităţilor locale.
R: Credeţi că aderarea României la spaţiul Schengen va complica procedura de obţinere a vizei de către cetăţenii ucraineni, printre care şi etnici români din Ucraina?
A.P: Posibil să nu fie neapărat o complicare, ci mai degrabă acordarea mai severă a vizelor şi selecţia mai dură a solicitanţilor de viză. Fapt care împiedică vădit debirocratizarea procedurii de obţinere a vizei pentru spaţiul european.
R: La Forumul Românilor de Pretutindeni, organizat în septembrie la Bucureşti, autorităţile române i-au chemat la solidaritate pe etnicii români din afară ţării şi să contribuie la îmbunătăţirea imaginii României, care este deteriorată în plan extern la ora actuală. Pot şi românii din Ucraina să contribuie în acest sens? Dacă da, atunci cum?
A.P: Simplu – să fie buni români.
R: Jurnaliştii de la Cernăuţi trec o perioadă complicată, pentru că periodicele în limba română riscă să nu mai fie editate într-o bună zi. Situaţia este mai tragică în sudul Basarabiei, unde nu există un ziar românesc. Aveţi o soluţie în acest sens?
A.P: Pentru Sudul Basarabiei ar trebui să vorbim de lipsa oricăror mijloace de informare în masă în limba română, cu excepţia emisiunilor recepţionate pe alocuri de pe frecvenţele Radio România, TVR sau RadioMoldova. De câţiva ani buni Asociaţia “Valul lui Traian” a Românilor din raionul Tatarbunar editează propriul buletin informativ, difuzat în sânul celor două comunităţi rurale – Borisăuca şi Eschipolos. Un proiect asemăntor va fi derulat şi de asociaţia noastră începând cu anul 2012.
R: Cum aţi caracteriza relaţiile dintre cele peste 20 de asociaţii româneşti din cadrul Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina” (UICRU)? Există, la modul practic, o solidaritate şi un dialog continuu sau fiecare regiune este pe cont propriu?
A.P: Aş opta pentru ambele calificative, întrucât există şi dialog continuu, şi solidaritate, însă, datorită factorilor de natură geografică, în primul rând, suntem nevoiţi să activăm mai mult pe zonele istorice din care provenim. Întrunirile factorilor de decizie în cadrul UICRU se desfăşoară pe întreg arealul românesc din Ucraina. Astfel, în ultimii 3 ani de activitate am avut ocazia să ne vizităm reciproc confraţii din Transcarpatia, regiunea Cernăuţi, Basarabia Istorică, Republica Autonomă Crimeea, precum şi din oraşul Kiev. Mai mult – Asociaţia “Basarabia” a derulat proiecte de promovare a folclorului românesc din Sudul Basarabiei în Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. În acest sens lucrurile dobândesc o stare de normalitate, în pofida factorilor cointeresaţi în dezbinarea românilor din Ucraina.
R: Care sunt provocările pe care le aveţi în faţă în calitate de lider al Asociaţiei „Basarabia”?
A.P: Aş prefera să abordăm aceste provocări din perspectiva unor proiecte realizate în viitorul apropiat, fără a intra în detalii.
R: Cum vedeţi perspectiva comunităţii româneşti din regiunea Odesa?
A.P: Probabil cea mai importantă şi cea mai dificilă întrebare. Cu vreo 15 ani în urmă, ar fi fost o adevărată provocare. În condiţiile impuse de perioada de independenţă a statului ucrainean, dacă va mai urma acest curs de deznaţionalizare a comunităţii românofone din Ucraina – comunitatea românească din regiunea Odesa va fi pur şi simplu lipsită de perspectivă. Pentru moment, ni se vehiculează ideea că învăţământul în limba vreunei minorităţi naţionale este lipsit de orice perspectivă. Dispar cu paşi alarmanţi clasele cu predare integrală în limba maternă – respectiv nu mai e mult şi nu vom mai avea şcolile în care au învăţat străbunii dulcele grai strămoşesc… Este interzisă (neoficial, desigur) arborarea însemnelor naţionale, intimidat sentimentul, identitatea naţională. Ne sunt, de generaţii întregi, slavizate numele, toponimele geografice, sunt ruinate mormintele şi lăcaşele de cult. Dunărea e o adevărată cortină de fier şi pentru a merge din Ţara de Jos în Ţara de Sus avem nevoie de paşaport şi viză. Aflându-ne la un pas de izvorul tămăduitor, multiplele insule ale latinităţii, reprezentate de satele româneşti ale Bugeacului, par să cedeze fluxului continuu al mării slave.
Istoric, Bugeacul a fost dintotdeauna o provincie şi o zonă nesigură pentru investiţii statale pe termen lung, indiferent din care unghi al geopoliticii am privi. Zic adesea românii din Maramureşul Istoric, asemeni confraţilor sud-basarabeni, că, timp de sute de ani, nu apucau bine să înveţe limba unei ţări şi deja se schimba ţara… Românii (care-şi mai spun în Bugeac moldoveni) sunt pentru moment unicul popor care se învredniceşte să se numească băştinaş în Basarabia Istorică, şi precum spune un bun român de lângă Valul lui Traian – noi am venit primii aici, şi, foarte probabil, vom pleca ultimii.
Tatiana Bernevec, pentru publicaţia Intersecţii
Dincolo de Tisa
