O sută de localități din România urmează să se înfrățească cu o sută de localități din Republica Moldova.
Anunțul a fost făcut de Petru Frunze, parlamentar de la Chișinău, care a precizat că 100 de primari ai Partidului Național Liberal vor semna acorduri în acest sens cu 100 de primarii ai Partidului Acțiune și Solidaritate.
„În curând vor fi semnate acordurile de înfrățire în care vor fi prevăzute activități comune privind preluarea experienței la accesarea fondurilor europene destinate dezvoltării comunităților locale. Totodată primăriile vor colabora pe plan cultural, educațional și investițional. Avem speranța că după semnarea acordurilor de înfrățire vom realiza sute de proiecte in interesul cetățenilor. Pentru a apropia cetățenii Republicii Moldova de un nivel de trai european este necesar să realizăm un planul de acțiuni pe care comunitățile locale din România îl implementează cu succes de mai mulți ani”, a subliniat Petru Frunze, parlamentar PAS.
Amintim că în ultimii ani, au fost semnate sute de acorduri de înfrățire între colectivitățile și administrațiile locale din România și Republica Moldova. Acestea reprezintă o resursă importantă pentru dezvoltarea relațiilor dintre cele două state.
Acordurile de înfrățire administrativă creează inclusiv solidarități financiare, conform legislației române. Multe acorduri de înfrățire au dat deja roade concrete, primăriile din Republica Moldova beneficiind, în cadrul unor proiecte comune, de sprijin financiar consistent din partea primăriilor înfrățite din România.