Reporter: Domnule Mircea Druc, au trecut două decenii şi dumneavoastră – ca să parafrazez un dicton pe care l-aţi lansat mai demult – „cugetaţi şi acţionaţi ca şi cum România ar fi reîntregită”. Ca unionist, vă consideraţi un învingător sau un învins?
Mircea Druc: Ca unionist, mă consider învingător. Unirea încă nu a fost decretată, ca în 1918. Acum, Unirea se construieşte. Încet, sigur, durabil. În ultimii 20 de ani, calitativ şi chiar cantitativ, am reuşit mai mult decât în cei 20 de ani când Basarabia era în componenţa României regale.
Reporter: Prin ce se deosebeşte situaţia de-acum de cea din 1990 din Basarabia?
Mircea Druc: În 1990, aveam o singură speranţă şi o singură certitudine: speranţa că Imperiul Sovietic se va destrăma; dar nu ştiam, nimeni nu ştia că visul generaţiei mele va deveni realitate peste un an. Şi certitudinea? Prima undă seismică a spulberat „lagărul socialist” şi a permis unificarea Germaniei. A urmat a doua undă seismică şi a dispărut Imperiul care, în 1940, ne-a răpit Basarabia şi Nordul Bucovinei. În prezent, barierele în calea Unirii, comparativ cu 1990, sunt mai multe, însă mai puţin rezistente decât cele sovietice.
Componenta cea mai vulnerabilă atunci era Bucureştiul: evenimentele de la Târgul Mureş, mineriadele, dezindustrializarea galopantă, privatizarea frauduloasă şi pericolul scenariului iugoslav. Astăzi, destinele Unirii depind în mod preponderent de voinţa elitelor de la Chişinău şi Bucureşti. Acutizarea „luptei de clasă” şi politicianismul din România, precum şi mafia economică din Basarabia şi Transnistria reprezintă obstacole serioase.
Principiile pe care le-am formulat în campania electorală din 1992, când am candidat la Preşedinţia României, sunt viabile şi fac procesul Unirii ireversibil. E vorba de sincronizare, interferenţă şi transplant pentru orice acţiune tactică în această direcţie.
Conjunctura externă pare a fi mai favorabilă decât în 1991. Atâta lume occidentală se chinuie cu cele 6 judeţe basarabene şi cu cele cinci raioane transnistrene, care constituie, de fapt, două state, din care unul chiar recunoscut la ONU.
Reporter: Mai ales jurnaliştii ruşi şi ucraineni au vorbit despre un eşec la referendumul pentru modificarea Constituţiei. Având în vedere că majoritatea absolută a participanţilor la vot s-au exprimat pentru alegerea preşedintelui prin scrutin universal, eu cred că la acel referendum a învins Mihai Ghimpu, cu toţi românii lui care gândesc la fel. Ce şanse are Mihai Ghimpu să intre iar în Parlament, să obţină din nou funcţia de preşedinte în urma alegerilor parlamentare?
Mircea Druc: La acel referendum a pierdut electoratul din Republica Moldova, prin absenteism. Şi nu e pentru prima oară când procedează la fel. Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, are şanse sigure să acceadă în viitorul parlament de la Chişinău. Restul e pură speculaţie. Probabil, partidul cu cele mai multe voturi va alege primul funcţia pe care şi-o doreşte: preşedinte, prim-ministru, preşedinte de parlament. Totul depinde de configuraţia viitoarei alianţe constituite din partidele care vor trece pragul electoral.
Reporter: Ce şanse mai are Marian Lupu în politică dacă va bascula cu Partidul Democrat spre Partidul Comuniştilor lui Voronin?
Mircea Druc: Am o părere comparativ mai bună despre domnul Marian Lupu. Nu cred că va ceda presiunilor din partea domnului Diacov de a face alianţă cu partidul din care a plecat. Nicio eventuală sugestie a Moscovei nu va da rezultate în acest sens.
Reporter: Ca observator atent al fenomenului, eu cred că Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) va învinge din nou în alegeri, chiar cu un rezultat mai bun. Consideraţi că trebuie ‘mângâiată’ cu orice preţ vanitatea lui Marian Lupu, care vrea morţiş să ajungă preşedinte? Este el pregătit sa conducă un stat, unde majoritatea absolută o formează românii, după ce s-a dus la Moscova să ceară binecuvântarea de la Medvedev şi de la Putin?
Mircea Druc: Mă bucură optimismul domniei voastre. Doresc şi eu ca cele patru formaţiuni din AIE să intre în Parlament. Şi, cum vă spuneam, să se înţeleagă la împărţirea funcţiilor. Partidul cu cele mai multe voturi va decide primul ce preferă. Republica Moldova nu devine republică prezidenţială. Nu pricep de ce se pune accent pe funcţia de preşedinte şi nu pe un program de guvernare, dacă mizăm pe o viitoare alianţă?
Reporter: Este înghesuială mare pentru firman la poarta Kremlinului. Chiar şi stataliştii cei mai agresivi stau tot cu ochii spre Rusia. Să înţelegem că, prin semnarea unui protocol cu Marian Lupu, oamenii lui Putin au renunţat definitiv la Voronin?
Mircea Druc: Nu e vorba de vanitate, ci de o funcţie banală, fiindcă în Republica Moldova capitalul decide, şi nu preşedintele. Alianţa a luat naştere printr-o înţelegere: Marian Lupu – preşedinte. Acum, după alegeri, se vor înţelege din nou. Cei care vor trece pragul. Cât priveşte binecuvântarea Moscovei, eu am altă părere.
Am mai spus-o şi cu alte ocazii. Într-o campanie electorală, într-un stat precum RM, este necesar ca fiecare lider de partid să declare deschis, convingător şi să motiveze „ce carte joacă” în materie de politică externă şi orientare strategică – „Cartea Moscovei”, „Cartea Bucureştiului”, „Cartea Washingtonului”, „Cartea Bruxellesului” etc -, pentru ca electoratul basarabean – lămurit, convins – să aleagă. Faptul că e mare înghesuială printre partidele de la Chişinău de a obţine fonduri din partea Moscovei e cu totul altă temă de discuţie.
Domnul Lupu a semnat o convenţie de colaborare cu partidul domnului Putin, care îşi va pierde în curând monopolul pe eşichierul politic din Rusia. Kremlinul doreşte o nouă grupare la guvernare în RM, dar nu ţine neapărat ca să fie şi comuniştii lui Voronin.
Reporter: Falia geopolitică dintre Prut şi Nistru atestă reaprinderea disputelor dintre Est şi Vest, nu doar pentru cele şase foste judeţe ale României. Rusia primeşte şi trimite emisari, miniştri importanţi din UE au venit la Chişinău.
Cât de mult va conta în exprimarea votului efectul de vitrină al Uniunii Europene?
Mircea Druc: „Efectul de vitrină” contează pentru o parte a elitelor şi pentru migranţii (emigranţii) basarabeni. Cei de acasă, din mediul rural, vor vota tradiţional pentru reprezentanţii acelor partide care vor bate din poartă-n poartă şi vor aduce şi „pomeni electorale”.
Reporter: Timpurile se schimbă rapid, dar Rusia manifestă un interes disproporţionat pentru Republica Moldova, deşi minoritatea imperială de-acolo reprezintă aproximativ 5-6% din totalul populaţiei. Deocamdată, Ucraina tace. Să-şi fi pierdut Kievul interesul pentru această zonă, mai ales că Ianukovici a dat semne politice evidente de reapropiere de Rusia?
Mircea Druc: Interesul Moscovei nu este disproporţionat, este firesc. Se pare că strategii ruşi nu mai mizează pe vectorul euro-asiatic. Se caută o apropiere de Europa Occidentală. Desigur, în condiţii cu totul diferite de cele din timpul imperiului ţarist sau cel sovietic. Repet, Moscova nu mai poate dicta nimănui, ea caută garanţii de lungă durată pentru propriile ei interese vitale.
Eu văd altfel evoluţia: Ianukovici va da semne evidente de distanţare de Rusia. Aşteptaţi să treacă iarna aceasta, care se anunţă cumplită, şi vom discuta despre orientarea Ucrainei. De asemenea, importante sunt, în acest plan, rezultatele alegerilor din Bielorusia şi relaţia NATO-Georgia.
Reporter: Cât de eficiente vor fi eforturile României pentru sprijinirea Chişinăului, în contextul în care ţările europene mari par să joace de partea Rusiei?
Mircea Druc: Tot ce întreprinde acum Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul României faţă de Rep.Moldova este constructiv şi util. Indiferent de părerile unor critici de profesie. Dar să studiem istoria. Un imperiu, adversar din Est, ne-a dat un ultimatum şi am cedat o parte din teritoriul naţional. Concomitent, aliaţi din Vest au „convins” România să se retragă dintr-o regiune a ţării, în favoarea unui aliat al aliaţilor României. Istoria se repetă necruţător şi putem prognoza în ce condiţii România va fi convinsă să cedeze din nou. Şi aceasta nu neapărat în favoarea Rusiei. Parcă ne-ar pune pe gânduri vizita recentă la Chişinău a celor doi foşti primi miniştri vest-europeni: Dominique de Villepin şi Markus Meckel. Să fie oare incompatibile aspiraţiile românilor cu interesele marilor corporaţii europene? Unioniştii urmează să studieze atent interesele SUA şi Israelului în zona noastră, dacă Franţa şi Germania vor deveni prea dependente de Rusia. „Unirea” înseamnă, înainte de toate, o permanentă vigilenţă şi readaptare.
Reporter: Pentru mulţi, „resetarea” lui Barack Obama a însemnat re-abandonarea statelor din estul Europei în pustiul de gheaţă. Dacă America vrea scut antirachetă, împreună cu Rusia, pentru apărarea est-europenilor, care au intrat în NATO tocmai ca să scape de mai vechea ameninţare, ce puteam aştepta de la recenta vizită a cancelarului Angela Merkel la Bucureşti?
Mircea Druc: Ce aşteptau unii politicieni de la liderul german? Să ne anunţe că nu vom intra în zona Schengen? Că Bruxellesul ne dă afară din Uniune din cauza actualei conduceri, inclusiv pentru aproprierea prea mare de Basarabia?… Absorbită de luptele intestine, o bună parte a clasei politice de la Bucureşti nici nu conştientizează ce grad de responsabilitate are Eterna Românie faţă de Europa Occidentală.
Nu cunosc în istorie un episod când ţara noastră să fi fost percepută drept „partener-cheie în regiune”, cum a spus doamna Merkel. Cancelarul german Angela Merkel consideră România un factor creativ în Parteneriatul Estic. O confirmare a tezei este şi deschiderea în curând a Ambasadei Republicii Turkmenistan în România. Sper că Bucureştiul oficial va recepta adecvat decizia preşedintelui Gurbanguly Berdimuhamedov de a considera relaţia cu România ca extrem de importantă. Anume Caucazul şi Asia Centrală reprezintă principalele zone geostrategice în care Europa Occidentală aşteaptă ca România să vină cu „experienţa şi creativitatea sa”. Împreună cu Germania şi alţi parteneri europeni, România se va implica în mod creativ şi în Cooperarea la Marea Neagră, şi în Strategia dunăreană, şi în conflictele îngheţate din regiune. În problema basarabeană, România poate conta pe „avocaţi germani” precum Anneli Ute Gabanyi, care vorbea recent cam aşa despre minorităţile din Basarabia şi drepturile lor: „În Republica Moldova, cu ocazia Declaraţiei de independenţă, s-a produs o schimbare fundamentală şi foarte specială, în sensul că fosta minoritate, care însă era dominantă politic, economic, ideologic, militar, în ceea ce priveşte serviciile minoritatea era cea rusă, care era poporul, ca să spun aşa, poporul imperial în fosta Uniune Sovietică, suprimarea sau oprimarea majorităţii, de fapt a celei româneşti, sau moldoveneşti, cum dorim s-o numim, a fost una foarte specială. Chiar şi faţă de alte minorităţi asemănătoare din alte republici. Pentru că în Republica Moldova această majoritate de facto, etnică, dar oprimată din punct de vedere politic de către minoritatea rusă imperială, a fost atât de tracasată din punct de vedere etnic.
O astfel de minoritate imperială, sau dacă vreţi post-imperială, va considera că orice privilegiu pierdut şi pe care îl avea înainte în imperiu, orice privilegiu pierdut este considerat ca o îngrădire a drepturilor ei. Avem acelaşi sindrom de minoritate imperială, sau post-imperială, de exemplu, la maghiari, care şi-au pierdut poziţia dominantă după Primul Război Mondial.” În ceea ce-l priveşte pe Barack Obama, el e liber să abandoneze orice, în afară de interesele capitalului american, ca să nu împărtăşească soarta predecesorului său JFK. E o temă puţin cam complicată pentru noi, doi români preocupaţi de problemele Unirii.
Reporter: Preşedintele Mihai Ghimpu v-a înmânat Ordinul Republicii şi aţi acceptat această înaltă distincţie. Cum să înţelegem acest gest din partea luptătorului Mircea Druc, care a refuzat să recunoască Republica Molotov? Este o primă inconsecvenţă?
Mircea Druc: Sigur că este un paradox. Eu, care am militat mereu pentru apropierea de România, am fost medaliat de Republica Moldova, iar nu de Ţara mea, România. Petru Lucinschi, adversarul meu, care a prigonit spiritualitatea românească din Basarabia în timpul lui Brejnev, a fost medaliat de preşedintele român Emil Constantinescu, un om care se pretindea de dreapta. Eu nu puteam să-l refuz pe Mihai Ghimpu, aşa cum nu aş fi putut să-i refuz pe Gheorghe şi pe Simion Ghimpu. Aşa cum nici luptătorii români din Transnistria nu puteau să refuze participarea la un asemenea eveniment, provocat cu mintea şi cu inima de Mihai Ghimpu. Consider că această distincţie acordată de Mihai Ghimpu este o ofrandă pe drept cuvânt adusă luptei pentru eliberare naţională din Basarabia.
Sursa: Rador
