La Selenița, Albania, s-a deschis școala românească „10 MAI 1905”, cu două clase, cu sprijinul Fundației Nicolae Iorga din Albania, condusă de Pano Bakalli. Cele două clase vor purta numele a două personalități ale diplomației române: „Ambasador Vasile Stoica” și „Administrator școlar Nicuță Balamaci”.
Printre invitați la frumosul eveniment au fost și parlamentari din România și delegații ale românilor din Serbia. Claudiu Târziu, președinte al Comisiei pentru românii de pretutindeni din Senatul României, spune că în cele două clase ale școlii din Selenița, copiii aromâni vor studia atât în româna literară, cât și dialectul aromân.
„Funcționarea unei astfel de instituții de educație are o semnificație aparte pentru comunitatea aromână care trăiește la sudul Dunării, dar care este parte integrantă a neamului nostru. În această vizită în Albania, am constatat o mai mare deschidere a autorităților locale și centrale, în privința garantării drepturilor pentru minorități. Cu cît Albania va acorda mai repede drepturile cuvenite aromânilor, cu atît va sprijini mai mult România parcursul european al Albaniei. I-am asigurat pe frații noștri din Albania de sprijinul meu personal, al Comisiei pentru românii de pretutindeni, dar și al partidului pe care îl conduc, AUR”, subliniază Târziu într-o postare pe pagina de Facebook.
După un moment de reculegere pentru marele actor Ion Caramitru, s-au ținut cuvântări despre importanța istorică a deschiderii acestui loc unde copiii vor putea să învețe dialectul aromân, pentru ca acesta să nu se uite. Mai mult, copiii vor putea învăța și limba română literară, întrucât la Selenița au venit donații de carte din România.
„Este o mare bucurie pentru noi, că am putut să ajutăm pe copiii aromâni din Selenica, în această zi, de 23 septembrie, ziua Societății de Cultură Macedo-Română. Multumim pentru toți care au putut participa astăzi, alături de noi, la deschiderea Școlii „10 MAI 1905”, care are două clase care vor purta numele „Ambasador Vasile Stoica” și „Administrator al școlilor române Nicuță Balamaci”. Mulțumim, de asemenea, și celor care astăzi au fost alături de noi cu sufletul!”, au subliniat reprezentanții Fundației Nicolae Iorga.
În Albania trăiesc peste 300.000 de aromâni/români, iar înainte de 1946, românii din Grecia, Albania și actuala Macedonie de Nord, populația masivă de aromâni din această zonă avea circa 117 școli (printre care și licee). Acestea au fost desființate printr-un acord semnat de Ana Pauker și un reprezentant al guvernului grec.