Președintele Maia Sandu a venit cu o reacție după ce marți, 5 octombrie 2021, Alexandru Stoianoglo, procurorul general al Republicii Moldova, care urmează a fi cercetat penal într-un dosar de corupție și abuz în serviciu, a fost reținut, chiar în clădirea procuraturii.
„Așteptările cetățenilor Republicii Moldova sunt legitime: un trai mai bun într-o țară eliberată din strânsoarea clanurilor corupte. Oamenii cer dreptate. Instituțiile statului responsabile de lupta anticorupție trebuie să țină cont de aceste așteptări și să acționeze mereu în conformitate cu legea. Decizia de ieri de analiză a sesizării care-l vizează pe Procurorul General aparține Consiliului Superior al Procurorilor, iar decizia de reținere a acestuia aparține procurorului desemnat de CSP. Ca Președinte al țării îmi doresc ceea ce își doresc cetățenii: să fie respectată cu strictețe legea, să nu fie comise abuzuri, iar oricine a comis ilegalități să plătească, conform legilor în vigoare”, a comentat Maia Sandu.
Amintim că ieri, Consiliul Superior al Procurorilor a examinat și apoi a aprobat o sesizare depusă de deputatul PAS și șeful Comisiei de Securitate din Parlamentul Republicii Moldova, Lilian Carp, împotriva procurorului general.
Parlamentarul l-a învinuit pe șeful Procuraturii Generale că, în anul 2011, pe când era deputat în Parlament ar fi facilitat adoptarea unor modificări la o lege, care au permis spălarea a miliarde de dolari prin intermediul băncilor din Republica Moldova, schemă care ar fi fost organizată şi implementată de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. La rândul său, Stoianoglo a respins toate acuzațiile care i se aduc.
Ulterior, procurorul Victor Furtună, care a fost desemnat de CSP să facă investigațiile necesare, a decis pornirea urmăririi penale, iar șeful Procuraturii Generale și adjuncții săi au fost suspendați din funcții.
Astfel, în seara zilei de ieri, mascații de la Serviciul de Informații și Securitate au descins la sediul Procuraturii Generale de la Chișinău, iar după circa trei ore de percheziții, Alexandru Stoianoglo a fost escortat de mascații SIS și procurori, urmând să fie plasat în arest preventiv pentru 72 de ore.
După ce a fost reținut, Stoianoglo a declarat scurt că acestea sunt „răzbunări din partea președintelui țării”.