„Reconstruim Ungheni pe bani europeni” este genericul celui mai mare proiect de infrastructură, finanţat de Uniunea Europeană şi realizat de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie, care este în avansare.
Investiţia UE în aceste proiecte este de 1.168.546 de euro, a Primăriei municipiului Ungheni – 116.854 de euro şi Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) – 90.000 de euro, relatează Moldpres.
Potrivit proiectului, până în prezent pe şantierul de construcţii din centrul municipiului au fost efectuate mai multe lucrări. Este vorba de reabilitarea a peste un kilometru din partea carosabilă pe str. Naţională, unde sunt pe sfârşite lucrările de montare a bordurii de drum, se frezează stratul de asfalt degradat şi se pregăteşte suprafaţa pentru montarea stratului de material reciclat pe ultimii 0,5 km.
Din cele opt parcări proiectate, una este finalizată, iar patru sunt în curs de amenajare. Acestea vor oferi spaţiu de parcare în zona de centru a oraşului pentru 225 de autovehicule.
„Lucrările sunt în toi şi în Piaţa Independenţei ce va deveni un punct modern de atracţie pentru ungheneni şi oaspeţii oraşului. Aici au fost încheiate lucrările de betonare a havuzului pietonal, iar în prezent se realizează conectările la reţelele de apeduct, canalizare şi electricitate”, anunță reprezentanții Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Programul „EU4Moldova: regiuni-cheie” (2019-2024) susţine dezvoltarea social-economică inteligentă, ecologică, incluzivă şi durabilă în regiunile Cahul şi Ungheni, pentru a asigura cetăţenilor o calitate mai bună a vieţii. Programul are un buget total de 23 milioane de euro, este finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).