Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, a discutat despre problema asigurării Republicii Moldova cu gaze naturale cu mai mulți oficiali de la Kiev.
Astfel, șefului diplomației de la Chișinău a menționat, după o întrevedere cu Dmitro Kuleba, omologul său ucrainean, că autoritățile de la Kiev susțin Republica Moldova în depășirea actualei crize energetice și a făcut referire la planuri de conectare energetică în comun cu Ucraina și România.
„Republica Moldova este în mijlocul unei crizei de aprovizionare cu gaze și Ucraina a transmis semnale puternice de sprijin în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze și problemele energetice. Avem un interes comun să dezvoltăm infrastructura de gaze și cea energetică în sud-vestul Ucrainei și Republica Moldova, ca să ne conectăm cu România și piața energetică din Balcani”, a adăugat Nicu Popescu.
La rândul său, Dmitro Kuleba, ministrul de Externe de la Kiev, s-a arătat convins că Republica Moldova și Ucraina pot face față oricăror presiuni din partea Federației Ruse.
„Ucraina și R. Moldova nu sunt doar două țări vecine, dar sunt și foarte apropiate. Securitatea energetică a Ucrainei și a Republicii Moldova a fost un subiect important pe agenda noastră. Deja am oferit ajutor R. Moldova și vom continua să cooperăm în domeniul energetic și în probleme ce țin de aprovizionarea cu gaze. Nu există nici un dubiu că Ucraina va fi solidară cu Republica Moldova în timpuri dificile. Împreună putem face față oricăror presiuni din partea Federației Ruse”, a menționat Dmitro Kuleba,
Miniștrii de externe au discutat și perspectivele europene ale celor două state și au exprimat sprijinul reciproc pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldovei și cea a Ucrainei.
În cadrul vizitei la Kiev, Nicu Popescu a avut o întrevedere și cu Iurii Vitrenko, președintele Consiliului de administrație al companiei ucrainene Naftogaz.
Discuțiile au avut loc în contextul cooperării bilaterale existente între cele două state, subiectul principal fiind consolidarea interacțiunii în domeniul energetic în vederea diversificării surselor de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaze naturale și, respectiv, sporirii securității R. Moldova în acest sector.
„Având în vedere criza energetică fără precedent cu care se confruntă în acest moment mai multe țări europene, am convenit cu partea ucraineană să creăm un grup de lucru care va permite preluarea expertizei Ucrainei privind importul de gaze”, a declarat Nicu Popescu, ministrul de Externe de la Chișinău.
Oficialii au abordat soluțiile tehnice care pot fi implementate în cooperare cu autoritățile din Ucraina, în scopul furnizării neîntrerupte a gazelor naturale în Republica Moldova.
Amintim că ministrul de Externe de la Chișinău efectuează în perioada 21 – 22 octombrie o vizită de lucru la Kiev.