Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al R. Moldova, se va întâlni miercuri, 27 octombrie 2021, la Sankt Petersburg, cu Alexei Miller, șeful companiei Gazprom, pentru a purta noi negocieri cu privire la semnarea unui contract pe termen lung de livrare a gazelor naturale în Republica Moldova.
Anunțul oficialului de la Chișinău vine după eșuarea negocierilor purtate săptămâna trecută la Moscova cu Dmitri Kozak, şef adjunct al administrației președintelui Federației Ruse, Elena Burmistrova, directorul general „Gazprom Export” și Nikolai Shulginov, ministrul Energiei de la Moscova.
„După discuția de la Moscova, noi rămânem în continuare în comunicare cu Gazprom. Aceste discuții sunt dificile. (…) Așa cum le-am spus și partenerilor noștri de negocieri, noi suntem deschiși și corecți. Înțelegem situația extrem de dificilă de pe piața internațională a gazelor naturale și explozia prețurilor, dar noi vom merge în fața cetățenilor R. Moldova doar cu un acord care să fie și în interesul nostru”, a declarat Andrei Spînu.
În context, ministrul Infrastructurii de la Chișinău a vorbit și despre subiectele care urmează a fi discutate cu Alexei Miller, șeful companiei Gazprom, în cadrul negocierilor de la Sankt Petersburg.
„Un subiect al discuțiilor este datoria comercială care s-a acumulat începând cu anul 1994 între Moldovagaz si grupul de companii „Gazprom”. Această datorie începe încă din anul 1994. Noi suntem gata să continuăm discuțiile ce țin de problema datoriei, dar poziția noastră rămâne neschimbată. Avem nevoie de o evaluare, un audit independent care să confirme această datorie înainte ca să putem semna orice fel de angajamente. Al doilea subiect ține de prețul la gaze pentru anul viitor. Noi ne dorim un preț corect, bazat pe o formulă similară cu cele oferite și altor state cu care Gazprom a semnat contracte pe termen lung în perioada recentă. Noi am mers cu mai multe opțiuni. Una dintre ele este prețul la bursă pentru contractele anuale sau o formulă mixtă care să ia în calcul atât prețul la bursa gazului, cât și cotația petrolului„, a subliniat Andrei Spînu.
Totodată, sursa a dat asigurări că, în discuțiile cu partea rusă, Guvernul de la Chișinău urmărește doar interesul cetățenilor R. Moldova, iar actuala guvernare va depune eforturi pentru a ieși cu demnitate din aceasta criza energetică.
Amintim că Republica Moldova se confruntă cu o criză acută în ceea ce privește sectorul energetic, după ce actualul contract de livrare a gazului rusesc a expirat la 30 septembrie, iar părțile nu au reușit prelungirea acestuia, astfel că în luna octombrie Republica Moldova achită aproape 800 de dolari pentru mia de metri cubi, de câteva ori mai mult decât după începutul anului.
Guvernul R. Moldova a anunțat pe 19 octombrie, că începe procesul de achiziționare a gazelor naturale din surse alternative și, în același timp, continuă negocierile cu concernul rus Gazprom. Ulterior, pe 22 octombrie, Parlamentul de la Chișinău a votat instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova pe o perioadă de 30 de zile în contextul crizei gazelor.