Iubitorii de călătorii scurte ar putea merge cu trenul pentru a vizita orașele Iași, Chișinău și Odesa. Pentru a sincroniza traseul feroviar, reprezentanți privați și publici din România, R. Moldova și Ucraina s-au întrunit la Odesa.
Scopul evenimentului a fost de a consulta actorii cheie din cele trei state pentru a ajusta orarul rutelor în vederea valorificării potențialului turismului regional. Ruta feroviară va lega cele trei orașe, oferind turiștilor posibilitatea să meargă în vizite scurte tip City Break.
În final, s-a decis crearea unui grup de lucru din care fac parte specialiști din cele trei țări. Aceștia vor lucra la posibilele rute turistice care vor motiva oamenii să opteze pentru o vizită scurtă, deplasându-se în unul sau chiar în toate cele trei orașe.
Dora Morhan, director executiv al asociației Destination Iași, a menționat că este încântător faptul că Iași este parte a proiectului. În etapa următoare va fi creionat în detaliu cum va arăta această rută feroviară, astfel încât experiența turiștilor să fie una memorabilă.
„Cu siguranță, turiștii de pe această rută nu vor fi doar cei din cele trei țări, ci și din alte state. În aproximativ o lună, parteneriatul va fi oficializat și vor fi prezentate detalii despre proiectul care cu siguranță va avea o mare reușită”, menționează Dora Morhan.
Iurie Calestru, director de programe la Institutul de Dezvoltare și Expertiza a Proiectelor, a menționat că institutul și-a asumat rolul de platformă de dialog între actorii cheie, astfel încât acest tronson să poată să fie valorificat la maximum.
„Am fost onorați de acceptul mai multor membri ai Parlamentului European care au căzut de acord să adreseze câteva întrebări către Comisia Europeană privind posibilul suport pentru această rută feroviară Iași-Chișinău-Odesa, una dintre care recent a fost publicată. Vom cere și cerem să fie acordat sprijin Căilor Ferate din Republica Moldova, România și Ucraina pentru a impulsiona turismul regional, care ar putea fi un catalizator pentru a salva locuri de muncă. Or, turismul este unul dintre cele mai afectate domenii de pandemia COVID-19”, a mai spus directorul IDEP Moldova.
Constantin Vieru, președintele Camerei Bilaterale de Comerț și Industrie Republica Moldova – România, a declarat că este evidentă dorința de extindere din partea mediului de afaceri din cele două state, dincolo de Nistru.
„Mediul de afaceri susține și își dorește această extindere. Întotdeauna s-au căutat rute alternative. În acest moment, din Iași nu există zbor direct către Odesa. Poate spargem bariera aceasta pe calea ferată. Poate segmentul căilor ferate nu au fost dezvoltate în ultimii ani sau au fost lăsate în paragină. Această revitalizare un semnal de alarmă foarte bun pentru fiecare instituție publică din România, Republica și Ucraina”, a mai spus Vieru.