Partidului Liberal a comentat situația social-politică din Republica Moldova, criticând actuala guvernare de la Chișinău și asumându-și construcția unei alternative politice atașată valorilor naționale românești și euroatlantice.
Conform unei rezoluții emise de Consiliul Republican al PL, președintele Maia Sandu, care conduce cu actuala guvernare formată din membrii PAS, formațiune declarată proeuropeană, „de la obținerea totală a puterii și până în prezent a comis mai multe acțiuni care contravin intereselor cetățenilor, valorilor democratice și atașamentului european asumat”.
„Altfel, cum pot fi tratate declarațiile arogante în adresa profesorilor de care sistemul educațional duce o mare lipsă, și anume că „acei care nu doresc să se vaccineze să părăsească locul de muncă”, în loc să fi avut o discuție profesionistă cu ei, gestionarea pandemiei într-un mod dezastruos, care duce la decesul a zeci de oameni zilnic, reinstalarea oamenilor în justiție care au contribuit la capturarea puterii în stat, desemnarea unui procuror general interimar care a fost în slujba lui V. Plahotniuc și nu a legii, întâlnirile la ceas nocturn cu Kozak, omul lui Putin si lipsa transparenței în gestiunea crizei gazului, numirea în tot felul de funcții publice pe criterii de cumătrism și rudenie a unor oameni lipsiți de experiență și de dragostea față de Neamul nostru, etc.
Toate aceste decizii și acțiuni nu fac altceva decât compromiterea, din nou, a valorilor europene, a partidelor de dreapta și deschiderea portiței spre o guvernare a partidelor de stânga, pro-ruse.
Consiliul Republican consideră că PL nu poate rămâne în continuare indiferent față de deciziile și acțiunile guvernării PAS, care prin abaterile sale și prin mimarea reformei în justiție pot duce și mai mult la discreditarea statului de drept, a democrației, a integrării euroatlantice”, se mai arată în rezoluție.
Totodată, Partidul Liberal „condamnă această politică a guvernării PAS”, și în calitate de formațiune în opoziție față de guvernarea PAS „își asumă construcția unei alternative politice atașată valorilor naționale românești și euroatlantice bazată pe adevăr, dreptate și prosperitate”.
„PL atrage atenția cetățenilor că, politica socialiștilor si a comuniștilor este îndreptată împotriva intereselor noastre naționale, ei fiind ostașii Kremlinului, pe ei interesându-i mai mult propriul buzunar decât viața cetățenilor. De aceea, în nici într-un caz nu trebuie mizat pe aceste partide, dovada este acceptarea ocupației de către ei a orașului Tighina și a teritoriului din stânga Nistrului de către Federația Rusă și menținerea armatei de ocupației pe acest teritoriu, kulioacele, Bahamas și toată averea deținută de ei.
Statul Republica Moldova trebuie menținut cât mai departe de interesele Federației Ruse pentru că numai UNIREA cu România poate aduce ceea ce-și dorește fiecare dintre noi: o viață de om liber, prosperă și fără frică, că acest teritoriu ar putea fi ocupat din nou!”, a mai punctat PL.
Amintim că pe 7 noiembrie, Consiliului Republican al PL a decis că Mihai Gimpu, președintele de onoare al formațiunii, va coordona activitatea acesteia până la alegerea unui nou lider.