Republica Moldova este un partener sigur și de încredere al Statelor Unite și al Uniunii Europene. Declarații în acest sens au fost făcute de Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, după vizita efectuată în SUA, în perioada 15-19 noiembrie 2021.
Potrivit oficialului de la Chișinău, vizita respectivă a avut loc în contextul parteneriatului strategic dintre cele două state.
„Asistența care ne este oferită de colegii din SUA are o contribuție semnificativă la capacitarea organelor de aplicare a legii din Republica Moldova. Vizita a fost generată și de noile nevoi de colaborare dintre Republica Moldova și SUA, în contextul actualelor provocări la securitatea internațională și regională. Aici vorbim despre pandemie și criza migrațională, dar și despre ritmul cu care se dezvoltă criminalitatea cibernetică și cea transfrontalieră. SUA și Uniunea Europeană au nevoie de parteneri siguri și de încredere pentru a face front comun la prevenirea și intervențiile necesare în cazurile care vizează criminalitatea organizată și criminalitatea transfrontalieră, astfel asigurând securitatea națională și în regiune”, a remarcat Ana Revenco.
Totodată, ministrul de Interne de la Chișinău a anunțat că în urma unei discuții cu reprezentați ai Biroului Federal de Investigații, MAI al R. Moldova și FBI urmează să încheie un acord oficial în ceea ce privește schimbul global de date biometrice, în cadrul unui program al FBI în acest sens.
„Odată formalizat acordul ne oferă posibilitatea să căutăm în baza de date a FBI, care conține peste 80 de milioane de înregistrări și să primim înapoi un raport al oricăror rezultate asupra teroriștilor și a criminalilor transnaționali cunoscuți sau suspectați. Acest acord vine să sprijine investigațiile derulate în Republica Moldova sau cele cu participarea ofițerilor de investigație ai IGP în cadrul investigațiilor internaționale. De asemenea, acest acord va îmbunătăți eficacitatea aplicării legii și va promova siguranța publică”, a precizat oficialul.
Din anul 2002, peste 50 de țări participă la programul FBI „Schimb global de date biometrice și alte date de identitate”. Acestea au acces la peste 450.000 date biometrice.
Delegația R. Moldova a efectuat o vizită și la Biroul Internațional pentru Combaterea Drogurilor și Aplicarea Legii (INL) al Departamentului de stat al SUA. Acolo unde s-a discutat despre importanța cooperării internaționale între agențiile de aplicare a legii specializate și subdiviziunile MAI în domenii precum combaterea criminalității transfrontaliere, a traficului de droguri, traficului de arme, traficului de ființe umane, etc.
De asemenea, membrii delegației la Chișinău au mai avut discuții pe subiecte de interes și cu alți oficiali din SUA, între care Dereck J.Hogan, adjunctul asistentului secretarului de stat al SUA.