România rămâne „cel mai apropiat prieten” al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută de președintele Klaus Iohannis, după o întrevederea cu Maia Sandu, omologul său din Republica Moldova.
Potrivit președintelui României, în acest an, între Chișinău și București a existat un dialog bilateral extrem de intens pe toate palierele.
„Cooperarea pe linie guvernamentală și parlamentară a cunoscut un reviriment, iar membrii executivelor au avut deja numeroase întâlniri aplicate, în care au discutat prioritățile sectoriale. Cooperarea continuă în ritm intens și în momentul de față. Toate acestea arată că fructificăm oportunitățile de cooperare bilaterală aprofundată la nivel prezidențial, guvernamental și parlamentar, în vederea avansării agendei bilaterale și a parcursului integrării europene a Republicii Moldova”, a adăugat șeful statului.
Totodată, Klaus Iohannis a mulțumit „autorităților și medicilor din Republica Moldova pentru ajutorul valoros pe care ni l-au oferit recent, în momentele grele generate de pandemia de COVID-19”.
„Republica Moldova se bucură de un sprijin covârșitor, durabil și transpartinic la București. Suntem cu toții dedicați consolidării Parteneriatului Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și avansării proceselor de reformă. România și Republica Moldova sunt unite printr-o legătură extrem de trainică – comunitatea de limbă, cultură și istorie. Dorim ca Republica Moldova să se dezvolte pe model european, în beneficiul cetățenilor săi. De asemenea, România va rămâne în continuare cel mai apropiat prieten al Republicii Moldova”, a mai precizat oficialul.
Președintele României s-a referit și la agenda bilaterală „deosebit de bogată” pentru perioada următoare, remarcând toate domeniile în care există proiecte comune, în special în ceea ce privește interconectarea energetică și consolidarea securității energetice, dezvoltarea infrastructurii de transport, perspectivele continuării acordării de asistență nerambursabilă Republicii Moldova printr-un nou Acord dedicat, dezvoltarea comunicațiilor și a cooperării în domeniul educației.
Părțile au vorbit și despre dosarul transnistrean, Klaus Iohannis reiterând poziția României, care susține o reglementare cuprinzătoare, pașnică și durabilă a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute la nivel internațional și fără afectarea viitorului său pro-european.
„Așadar, avem în fața noastră o agendă densă, plină de provocări, dar şi de oportunități. România a demonstrat că rămâne permanent aproape de Republica Moldova şi sunt convins că împreună, prin eforturile noastre conjugate, vom avansa agenda europeană și reformele”, a conchis președintele României.
Amintim că Maia Sandu, președintele R. Moldova întreprinde, astăzi, o vizită oficială la București. Astfel, în dimineața acestei zile, Maia Sandu a fost primită la Palatul Cotroceni de președintele Iohannis, iar ulterior va avea o întrevedere cu premierul interimar Florin Cîţu, la Palatul Victoria.